Mega Image anunță măriri de salariu pentru angajați, cât și beneficii speciale pentru perioada COVID-19 

0

În contextul extinderii pandemiei COVID-19, Mega Image anunță eforturile de recompensare față de angajații din echipă prin continuarea aplicării măririlor de salariu planificate, cât și prin acordarea de spor suplimentar de 25% pentru fiecare zi lucrată în această perioadă, începând cu 9 martie, pentru angajații din magazine și depozite, aflați în prima linie de expunere în fața virusului.

Astfel, Mega Image își respectă angajamentul față de angajați, și continuă să le răsplătească acestora eforturile și implicarea, conform planului de măriri salariale anuale deja stabilit, cu implementare în această perioadă.

Mega Image acordă un spor de 25% pe fiecare zi lucrată în perioada 9-31 martie, pentru angajații din magazine și depozite. De asemenea, orele suplimentare efectuate se vor plăti în continuare conform regulilor interne deja existente.

Pentru a susține angajații cu copii, în perioada declarată de situație de urgență, Mega Image a acordat concedii pentru supravegherea copiilor, în conformitate cu noile prevederile legale anunțate în perioada de urgență.

Mai mult, din grijă față de colegii din categoria cu risc ridicat de infecție cu virusul, cu vârste începând de la 65 de ani, Mega Image le oferă zile libere, care vor fi remunerate cu salariul de bază aferent fiecărui angajat, urmând ca perioada să fie modificată în funcție de schimbările intervenite la nivel național.

„Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă pe care o putem traversa doar împreună, cu solidaritate și empatie pentru cei din jur. Colegii noștri din magazine depun zilnic eforturi pentru ca fiecare client să își facă cumpărăturile într-un mod sigur, având în vedere condițiile actuale. Toate eforturile colegilor, responsabilitatea și dedicarea, cât și faptul că se află în prima linie de expunere la virusul COVID-19 merită recunoscute de noi toți și sper ca aceste măsuri să răsplătească angajamentul fiecăruia dintre ei, pentru care țin să le mulțumesc. Facem apel, încă o dată, la responsabilitate și înțelegere din partea întregii comunități pentru a trece cu bine, împreună, de această perioadă”, declară Mircea Moga, CEO Mega Image.

 Acțiunile de recompensare se aplică specific pe categorii de angajați, de la sediul central, din depozite și din magazinele Mega Image, astfel, peste 12.000 vor beneficia de aceste măsuri.

Alături de aceste acțiuni de recompensare, Mega Image a implementat deja măsuri de siguranță și de protecție, atât în magazine, în depozite, cât și la sediul central. Toate magazinele au în prezent măsuri suplimentare de siguranță, de la dezinfectare și igienizare, montarea de panouri transparente la casele de marcat, precum și echipament de protecție pentru toți angajații din prima linie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.