Xi Jinping, anunț devastator în privința pandemiei de coronavirus din China

0

Xi Jinping, președintele Chinei, a avertizat împotriva riscului unui al doilea val de infecții în țară, întrucât pandemia globală continuă să se răspândească.

Xi Jinping a declarat într-o întâlnire a organului decizional suprem al Partidului Comunist Chinez, Comitetul Permanent al Biroului Politic, că, pe fondul presiunilor în scădere asupra economiei globale, „factorii instabili și incerți” se află pe un trend ascendent.

„Au apărut noi dificultăți și provocări pentru reluarea activității Chinei și pentru dezvoltarea economică și socială”, a declarat Xi Jinping.

Preşedintele a solicitat autorităților chineze să urmărească cu atenție cazurile importate din străinătate și să prevină reapariția focarului de coronavirus.

În China nu s-a înregistrat niciun nou deces pentru prima oară de când sunt date publicităţii statistici privind numărul bolnavilor care au murit ca urmare a infectării cu noul coronavirus în luna ianuarie, conform informaţiilor furnizate de autorităţile sanitare. De la primul deces înregistrat pe 11 ianuarie, 3.331 de chinezi şi-au pierdut viaţa în urmă îmbolnăvirii cu COVID-19.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.