Liberalul Marilen Pirtea: Profesorii sunt exceptați de la intrarea în șomaj tehnic. Este vorba despre viitorul tinerilor, nicidecum de bani!

0

„După reconsiderarea argumentelor raționale, a fost anunțată decizia guvernamentală prin care se prevede o excepție binevenită în cazul profesorilor, care nu vor intra în șomaj tehnic, cu o durata de 15 zile pe lună, în cadrul măsurii de prevenție epidemiologică, aplicabilă angajaților din instituțiile administrației centrale sau locale, ori din alte instituții publice”, anunță deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

„În acest caz, al exceptării profesorilor de la aplicarea măsurii de intrare în șomaj tehnic, nu este în discuție un considerent bugetar, profesorii au mai avut reduceri salariale, și nici despre protejarea viitoarelor lor pensii nu este vorba. Nici nu se pune în discuție dacă sunt sau nu fonduri pentru salarii, căci nu de aici provine îngrijorarea în domeniul educației, în timpul stării de urgență salariile urmând să fie plătite la timp, cu siguranță. În acest caz, al cadrelor didactice din preuniversitar și universitar, imperativul este de a proteja viitorul tinerilor, este vorba de un an din viața copiilor, pe care nimeni nu îl poate lua printr-o simplă restrângere a activității din învățământ”, subliniază deputatul liberal.

„500 de mii de studenți și peste 2,8 milioane de tineri elevi aflați în parcurs școlar preuniversitar se află acum înscriși în procesul educațional instituționalizat la nivel național. Nu avem voie să le luăm acestor tineri un an de viață, prin decizia de intrare a dascălilor în șomaj tehnic. O singură notă absentă în catalog, chiar și o singură situație de acest tip, datorată plecării profesorului în șomaj tehnic temporar, poate să conducă la înghețarea anului școlar pentru elev, o consecință absolut nedorită, care trebuie evitată sub orice formă. Decizia anunțată de Primul-ministru este salutară și rațională, dascălii fiind primii care înțeleg necesitatea de a continua și finaliza în orice condiții anul școlar 2019-2020. Este important să ne protejăm cu orice preț viitorul, chiar și în aceste condiții limită, în care întreaga societate este afectată de măsurile ale stării de urgență epidemiologice”, conchide deputatul Marilen Pirtea.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.