Alexandru Rafila pune „punctul pe i”: Distanțarea socială, mai importantă decât purtarea măștii!
E posibil să purtăm mască toată vara când ieșim afară? Profesorul Alexandrul Rafila crede că e posibil să fie o astfel de recomandare, dar crede că mai important ar fi să nu ne mai înghesuim, să păstrăm distanțarea socială și să încercăm să generalizăm „exercițiul” pe care îl desfășurăm în această perioadă, informează Digi24.ro.
„Eu așa încerc să-l caracterizez, că este un exercițiu, în aceste două luni, iar ulterior trebuie să devină un comportament pentru majoritatea concetățenilor. Și atunci, probabil că o să trecem cu bine vara”, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie, vineri seara, la Digi24.
Profesorul Rafila spune că oamenilor trebuie să li se explice că măsurile se vor relaxa, dacă ei reușesc să le respecte o perioadă, astfel încât nivelul îmbolnăvirilor să intre pe un trend descendent.
Profesorul Rafila crede că nu asistăm neapărat la o relaxare a oamenilor în fața pandemiei, ci a intervenit acomodarea lor cu situația, s-au obișnuit și nu mai sesizează pericolul. „Și în mod automat, încercăm să revenim la comportamente care înainte erau uzuale. Mi-e greu să spun că cineva este de vină sau că este inconștient, e pur și simplu un exercițiu pe care unii nu mai pot să-l continue și atunci trebuie să-i convingem”, a arătat profesorul.
Nu există nicio îndoială că în sezonul rece ne vom confrunta din nou cu SARS-CoV-2, pentru că iarna virozele respiratorii cresc oricum în intensitate, spune profesorul Rafila. El atrage atenția că tocmai de aceea măsurile din actuala pandemie ar trebui păstrate într-o oarecare măsură, cu atât mai mult cu cât probabil, până atunci, numai 30-40 la sută din populație va fi imunizată la Covid-19. Totuși, profesorul Rafila speră ca până la toamnă să existe un medicament antiviral eficient pentru Covid.
„Al doilea vârf nu știu dacă va fi la fel de înalt, sigur că va fi o creștere a numărului de cazuri, asta se întâmplă cu orice infecție respiratorie în cursul iernii. Iarna, virozele respiratorii, fie că discutăm de unele banale, fie că discutăm despre gripă, cresc în intensitate, numărul lor este mai mare. Infecția cu noul coronavirus nu are de ce să fie diferită, mai ales că populația receptivă pentru noul coronavirus va fi încă numeroasă la iarnă. N-o să treacă probabil prin infecție decât 30, maximum 40 la sută din populație și atunci, măsurile acestea ar trebui cât de cât păstrate, încât să nu ajungem la situații disperate”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.
„Eu sper însă că până în toamnă să avem acces la un medicament antiviral care să fie eficient în tratament și să prevină cazurile acestea complicate și decesele numeroase”, a mai spus expertul.
În paralel, atrage el atenția, „utilizarea echipamentului de protecție pentru personalul medical ar trebui să devină o obișnuință, pentru că sunt multe boli care se pot transmite, nu numai coronavirusul și trebuie să ne găsim o obișnuință din a proteja personalul medical. Dincolo de asta, modul de organizare a turelor din spitale, a echipelor, care să se întâlnească cât mai puțin unele cu celelalte, reprezintă o soluție, ca și eventuala izolare a echipelor medicale pentru o perioadă de timp în spații dedicate, încât riscul de a transmite infecția în comunitate sau de a se îmbolnăvi în familie să fie evitat”.
Deocamdată, în România, nu asistăm la o creștere în salturi a cazuri noi zilnice de Covid-19, dar situația de la Suceava este îngrijorătoare. „Tot oscilăm între 250 și 450 de cazuri, n-avem o creștere în salturi cum am văzut în Italia, care practic în fiecare zi avea mai mult cu câte 1000 de cazuri. Nu ne confruntăm încă cu o astfel de problemă, cu excepția județului Suceava, unde avem o treime din cazurile înregistrate în România, deci practic, într-un oraș relativ mic să ai o treime din cazurile înregistrate în întreaga țară este o chestiune foarte serioasă”, spune profesorul Rafila.
În ceea ce-i privește pe oamenii din Suceava care au plecat la muncă în Germania, dacă în comunele de unde proveneau nu s-au înregistrat cazuri de infectare cu coronavirus, iar ei nu au efectuat deplasări înainte, nu ar trebui să fie o problemă. „Sincer să fiu, cred că nici autoritățile germane nu ar risca să aducă muncitori care să ducă la extinderea epidemiei”, a menționat Alexandru Rafila, subliniind însă că măsurile care au fost luate pentru orașul Suceava și comunele limitrofe ar trebui respectate.
Recomandarea dr Rafila este distantarea sociala este buna pentru combaterea coronavirusului .Purtarea mastii se face cand iesi din casa pentru cumparaturi.