UVT pentru Timișoara: Devine funcțional programul gratuit de tele-asistență psihologică în situații de criză!
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inițiat, cu rezultate semnificative, începând de la declararea stării de urgență în România, un program de tele-asistență psihologică în cadrul comunității UVT.
După ce au fost susținute zeci de solicitări, în cadrul acestui program de Suport psihologic în situații de criză, oferit de echipa de voluntari a Departamentului de Psihologie, care au și confirmat viabilitatea și utilitatea programului, va urma extinderea acest serviciu, realizat în mod gratuit, spre persoanele aflate în carantină și izolare, din Timișoara și județul Timiș.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, remarcă utilitatea programului: „În această perioadă, în care mii de persoane se află în izolare sau condiții de carantină, multe singure, fără sprijin, echilibrul psihic este probabil cel mai important factor care ne motivează și ne asigură optimismul. Echipa de la Departamentului de Psihologie din UVT, care asigură tele-asistența psihologică în mod competent și gratuit, răspunde unei obligații publice de mare importanță, pentru ca cei mai vulnerabili să își găsească răspunsuri la întrebările și temerile pe care le au în aceste zile, pentru a trece cu bine de restricțiile neplăcute caracteristice contextului epidemiologic de acum”.
Astfel, de luni până vineri, între orele 10 – 16, în apeluri de aproximativ 30 minute, o echipă de specialiști voluntari oferă sprijin și consiliere, prin intermediul unei linii telefonice pentru suport psihologic.
Îi încurajăm, așadar, pe toți cei care își doresc să primească o recomandare competentă, să apeleze cu încredere numărul de telefon 0790 476 695, ori de câte ori se confruntă cu îngrijorări puternice, stări de tristețe sau neliniște, ori cu sentimentul de pierdere a controlului sau singurătate accentuată, în acest context al pandemiei.
Ne dorim să trecem împreună cu bine peste această perioadă, să depășim momentele critice și să ne solidarizăm în comunitate.