Va fi emisă o nouă ordonanță militară. Persoanele vârstnice ar putea ieși din case într-un alt interval orar!
Persoanele vârstnice ar putea ieși din case într-un alt interval orar, care ar urma să fie stabilit în această săptămână printr-o nouă ordonanță militară, a anunțat secretarul de stat al MAI Bogdan Despescu.
Modificarea ar interveni în contextul în care crește foarte mult numărul celor care ies la cumpărături în vederea sărbătorilor pascale. Astfel, actualul interval dintre orele 11 și 13 ar putea fi modificat sau chiar prelungit.
„Înţelegem nevoia oamenilor de a-şi asigura bunurile de strică necesitate, evaluăm în permanenţă situaţia. Dacă specialiştii vor propune noi măsuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu siguranţă va decide în acest sens şi dacă va decide, va fi dispusă o anumită interdicţie prin Ordonanţă Militară. E importantă o analiză inclusiv referitoare la posibilitatea de a diferenţia un alt interval orar, sau poate chiar a mări, pentru că la începutul intervalului 11-13 foarte multe persoane vor să iasă la cumpărături”, a declarat Bogdan Despescu.
În prezent, persoanele de peste 65 de ani din România pot ieși din case doar în intervalul orar 11-13 pentru rezolvarea problemelor de strictă necesitate.
În ultimele zile, însă, a fost aglomerație în piețele din mai multe orașe din țară, în contextul pregătirilor pentru Florii și Paște, ceee ce a dus la nerespectarea regulilor de distanțare socială.
Secretarul de stat a spus că acționează în București peste 2.000 de angajați ai MAI, militari și polițiști locali. Tot sâmbătă, și ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat o nouă ordonanță militară pentru săptămâna viitoare.