Ediție Online: Ziua Mondială a Artei, la Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vă invită miercuri 15 aprilie 2020, între orele 09:00-19:00, să celebrăm împreună pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Instagram și Youtube – Ziua Mondială a Artei – Ediție Online.

Începând cu orele 09:00, vă invitam să urmăriți din trei în trei ore, postările cu Audiții din creația lui Dinu Lipatti și fragmente din Expoziția intitulată „Dinu Lipatti și Casa Artelor Dinu Lipatti de Ziua Mondială a Artei”, prin care Centrul Cultural de Excelență aduce un omagiu genialului pianist și compozitor, considerat datorită personalității sale artistice excepţionale, unul dintre cei mai mari interpreți ai primei jumătăți a secolului al XX-lea, din lume.

De la orele 17:00, pe pagina de Facebook Casa Artelor „Dinu Lipatti”, va fi transmis Recitalul extraordinar „Balada, un secol de muzică”, susținut de doi artiști de talie internațională, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu. Evenimentul cultural a avut loc în Salonul de Muzică din Casa Lipatti, în anul Centenarului Marii Uniri, fiind inclus în cadrul celei de-a XI-a ediții a Turneului Internațional Stradivarius, desfășurat în perioada 9 mai – 11 iunie 2018. Prin digitalizarea activității Centrului Cultural de Excelență, acest Recital extraordinar va fi transmis în premieră online, de Ziua Mondială a Artei, publicul având ocazia să-i vadă pe violonistul Alexandru Tomescu cu celebra vioară de patrimoniu naţional Stradivarius Elder-Voicu și pe pianista Angela Drăghicescu interpretând creațiile lui Dinu Lipatti, chiar în Casa marelui pianist și compozitor. Programul Recitalului mai cuprinde lucrări de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Constantin C. Nottara, Mircea Chiriac, Dumitru Capoianu, Tiberiu Olah.

Prin evenimentele extraordinare și programele culturale pe care le organizează, Casa Artelor „Dinu Lipatti” este un veritabil Centru Cultural de Excelență dedicat tuturor Artelor. Casa Lipatti promovează valoarea incontestabilă a artei mondiale – genialul pianist și compozitor Dinu Lipatti  – și îmbogățește viața culturală a Capitalei prin Festivaluri, Concerte și Recitaluri Extraordinare, Spectacole de teatru, Programe culturale sociale pentru persoane cu nevoi speciale, Expoziții, Audiții, Conferințe cu personalități ale culturii românești, Seri de spectacole, Ateliere de creație, Proiecții de film, editează cărți, realizează și promovează revista de artă și cultură „Prima Iubire Muzica”.

În cadrul acestor evenimente culturale, compozițiile lui Dinu Lipatti au fost interpretate de 108 ori, dintre care 3 Integrale în premieră mondială: „Integrala pieselor pentru pian solo”, „Integrala liedurilor” și „Integrala pentru instrumente de suflat”, astfel fiind promovată activitatea componistică pe care Dinu Lipatti a desfășurat-o în timpul scurtei sale prezențe pe pământ, în rândul artiștilor români și străini, dar și al publicului.

Casa Artelor „Dinu Lipatti” a editat cea de-a treia ediție a volumului de memorii „Strada Povernei 23” scrisă de fratele lui Dinu, ambasadorul Valentin Lipatti, în care este prezentată o imagine foarte vie a marelui pianist. În cadrul unei ample campanii de promovare, 27 de artiști de renume mondial, invitați ai Festivalului „George Enescu”, ediția din anul 2019, au primit în dar partituri cu compozițiile lui Dinu Lipatti și au promis să le includă în repertoriul lor. În vara anului trecut, a fost realizată înregistrarea CD-ului dublu cu „Integrala pieselor pentru pian” de Dinu Lipatti în interpretarea lui Viniciu Moroianu, în premieră mondială, Album care urmează să fie disponibil pentru public în cel mai scurt timp posibil. Toate aceste proiecte, care promovează personalitatea marelui Dinu Lipatti și cultura romană, au fost concepute de Directorul fondator al Casei Lipatti – pianista și regizoarea Alice Barb.

Vă invităm să fim împreună în această zi, celebrând Arta mondială și să ne bucurăm de Recitalul Extraordinar, susținut de doi artiști români de talie internațională, care își dedică activitatea profesională promovând Cultura si creația românească la nivel mondial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.