Plantăm fapte bune în România – număram puieții plantați cu gândul la voluntarii care ne susțin de la distanță
Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a bifat cel mai productiv sezon de împădurire din perspectiva numărul de puieți plantați. Contextul cauzat de pandemia de COVID-19 a dus la distanțare socială și, implicit, la necesitatea organizării acțiunilor de primăvară fără voluntari.
Peste 260.000 de puieți au fost plantați pe o suprafață de 59 de hectare, în lunile martie și aprilie ale acestui an. Restricțiile impuse de pandemia de COVID-19 au determinat organizarea acțiunilor cu ajutorul firmelor de împădurire care și-au continuat activitatea. Terenurile pregătite în localități din județele: Argeș, Bacău, Buzău, Constanța, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea au fost acoperite cu puieți de: stejar, gorun, frasin, cireș păsăresc, molid, pin silvestru, larice, fag, glădiță, salcâm și mai multe specii arbustive.
”Faptul că am crescut atât de mult de la an la an precum și susținerea pe care am avut-o din partea zecilor de mii de voluntari și sutelor de parteneri ne-au ajutat să menținem traiectoria ascendentă și sezonul acesta, în ciuda situației dificile. Am depus, poate, de două ori mai mult efort decât în condiții normale, dar avem satisfacția că am împădurit o suprafață record, aproape 60 de hectare. Rămânem, totuși, cu regretul că nu am avut alături de noi voluntarii, ne-a lipsit componenta educațională, nu avem fotografiile acelea cu plantatorul extenuat dar fericit la culme. Dar sezoane de plantare mai sunt, iar noi nu ne oprim, astfel că o să ne revedem în efectiv complet cu prima ocazie!„, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic în cadrul Plantăm fapte bune în România.
Companiile care susțin inițiativa au decis să se implice financiar în acțiunile de împădurire, chiar dacă prezența voluntarilor nu a mai fost posibilă.
“În această primăvară am avut certitudinea unor parteneriate puternice pentru că sprijinul oferit de sponsori este cu atât mai important cu cât el vine pe fondul unei perioade dificile din punct de vedere economic. Le mulțumim încă o dată că au ales să ne fie alături, pentru ca noi să fim aproape, la rândul nostru, de comunitățile pe care le ajutăm” a menționat Simona Camburu, coordonator fundraising Plantăm fapte bune în România.
Partenerii naționali ai inițiativei sunt: OMV Petrom, Unilever, Bergenbier, JYSK și Dedeman. Alături de ei, se implică financiar: CELCO, FAN Courier, SIXT și UniCredit Consumer Finance.
Au susținut acțiunile din această primăvară și: Atenor, Gebrüder Weiss, L’ORÉAL România, ROPEPCA, Sofidel, Timac Agro și Wipro. Au sprijinit cu produse și servicii: ARSSM, Forest Design, Holland Farming, Renania și Yusen Logistics.