Gigi Becali sfidează Ordonanțele Militare. Latifundiarul merge zilnic la slujbele din Săptămâna Mare!
Gigi Becali a făcut un anunț care va înfuria autoritățile, sfidând Ordonanțele Militare impuse de pandemia de COVID-19, informează Romaniatv.net.
Gigi Becali încalcă regulile impuse de starea de urgenţă. Deși Ordonanțele Militare interzic slujbele de Paști și românilor să iasă din casă în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă, se pare că Gigi Becali este de neoprit în drumul către biserică, indiferent de riscuri.
„Vreau să știți că eu mă duc zilnic la biserică pentru că sunt în corul bisericii și nu se poate fără mine acolo. Masa de Paște o să o iau în familie și nu o să mă duc nicăieri. Eu știu că situația în România este grea, dar trebuie să ne gândim la toți oamenii care au credință în Dumnezeu.
Îl felicit pe Marcel Vela pentru faptul că s-a gândit la toți credincioșii, dar nu știu dacă o să reziste în disputa cu Iohannis până la final și cred că o să dea înapoi. Însă pe mine nu poate să mă oprească nimeni să stau în casă și o să mă duc la biserică”, a declarat Gigi Becali.
Din cauza pandemiei noului coronavirus și a stării de urgență, românii nu vor putea merge la slujba de Înviere din acest an, cel mai important eveniment al anului pentru ortodocși. Înțelegerea dintre BOR și MAI a născut reacții dintre cele mai diverse, amplificate de ieșirea de astăzi a președintelui Iohannis.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri seară, că acordul dintre MAI şi BOR a fost modificat, astfel încât să se respecte distanţarea socială şi ordonanţele militare. Astfel, slujbele de Înviere vor avea loc fără credincioşi, iar Sfintele Paşti şi Lumina sfântă se împart la domiciliile credincioşilor, la solicitarea acestora.