Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunț important despre vârful pandemiei de coronavirus
România se află pe un trend ascendent în privinţa infectărilor cu noul coronavirus, dar „cu o progresie lentă”, a declarat, duminică, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o interveție telefonică la un post TV. Ministrul a avertizat însă că dacă nu se va respecta măsura izolării, vârful așteptat de 10.000-12.000 de cazuri ar putea să urce și până la 15.000 de cazuri de infectări cu COVID-19.
„Suntem în scenariul 4 în care gândim că tot ce se prezintă în unităţile de primire-urgenţă sunt suspecţi de infecţie COVID. Ţin să precizez că în ultima perioadă am avut o prezentare mai scăzută la aceste unităţi. Suntem pe un trend ascendent, dar totuşi cu o progresie lentă. Atâta timp cât menţinem această izolare, avem şi posibilitatea să putem evalua clar şi aceste ultime creşteri (…) care se manifestă în acest moment”, a spus ministrul.
Pe același ton optimis, Tătaru a precizat și că focare cum este cel de la Suceava „tind să se stingă”: „Dacă la începutul săptămânii trecute aveam 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut doar 20 de cazuri noi”.
În opinia sa, măsura izolării la domiciliu a permis „consumarea bolii” în focare mici, în interiorul familiilor.
„Vorbeam de un vârf în jur de 10.000 – 12.000 de cazuri, acest vârf este ţinut în frâu şi de limitarea transmiterii intra-comunitare. Avem şi am impus de la început (…) o incubaţie de 14 zile. Avem o perioadă de creştere progresivă, nu exponenţială, dar creşterea progresivă noi sperăm să se poată opri în 7 – 10 zile ca să avem un platou, iar după acest platou să putem avea o coborâre lentă a numărului de cazuri noi. Nerespectarea acestei izolări poate creşte acel număr de cazuri. Putem merge şi în 15.000, poate şi mai mult, dar după cum am observat zilele acestea, sper că acest trend să rămână cel pe care îl ştim în acest moment şi să nu avem o creştere bruscă”, a avertizat ministrul Sănătăţii.
De asemenea, Nelu Tătaru a mulţumit populaţiei pentru că a înţeles că e important să respecte regulile de distanţare socială în perioada Paştelui.
Ministrul a precizat că se află în aceste zile acasă, la Huşi, lângă familie, după o perioadă de cinci săptămâni în care nu a mai mers acasă.