Ianis Hagi va fi transferat definitiv la Glasgow Rangers
Clubul scoţian Glasgow Rangers se pregăteşte să plătească suma de cinci milioane de euro pentru a obţine transferul definitiv al mijlocaşului Ianis Hagi de la Genk, informează presa engleză.
Hagi jr. a fost împrumutat în iarnă de la clubul belgian Genk, cu posibilitatea de a-l achiziţiona definitiv la finalul acestui sezon.
Potrivit goal.com, Ianis Hagi va deveni unul dintre primii zece jucători din istoria clubului scoţian, din punct de vedere al sumei de transfer, dacă Rangers îl va cumpăra de la Genk.
Glasgow Rangers a decis să activeze clauza de transfer definitiv, după ce a văzut interesul cluburilor Lazio şi Real Madrid pentru jucătorul de 21 de ani.