Adrian Streinu-Cercel, demis de ministrul Tătaru, de la șefia Comisiei speciale anti-COVID
Nelu Tătaru a anunțat, joi, că, l-a demis pe profesorul Adrian Streinu-Cercel de la șefia Comisiei științifice speciale anti-COVID din Ministerul Sănătății.
„Nu am putut fi de acord cu dânsul. Decizia a fost de a-l demite din Comisia științifică de la nivelul ministerului”, a declarat Nelu Tătaru, conform Dcnews.
Ministrul Sănătăţii a făcut referire la planul profesorului Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”, privind izolarea totală a pensionarilor din cauza pandemiei de coronavirus.
Nelu Tătaru a explicat că în locul profesorului Adrian Streinu Cercel în comisie „va fi doamna doctor Adriana Pistol de la Institutul Național al Sănătății Publice”.
Premierul Ludovic Orban a catalogat joi documentul realizat de profesorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”, drept o „năstruşnicie”. Şeful Executivului este de părere că ideea carantinării pensionarilor este „de o gravitate extremă care nu trebuie tratate numai cu un zâmbet”.
Inca o gafa a ministrului sanatatii ar trebui sa-si dea demisia.A facut mult rau sanatatii romanesti