Google lansează platforma online „Google pentru IMM-uri”
Google lansează un site cu instrumente și consultanță gratuite pentru întreprinderile mici și mijlocii, sub numele „Google pentru IMM-uri” și disponibil la adresa: www.events.withgoogle.com/google-pentru-imm-uri. Noua platformă, ce are și suportul Consiliului Național al IMM-urilor, și își dorește să faciliteze și să susțină digitalizarea afacerilor românești, indiferent de industrie. Principalul scop al proiectului este să susțină companiile din „offline”, afectate de măsurile de distanțare socială și izolare impuse de pandemia COVID-19, care vor să învețe cum să activeze online.
Platforma „Google pentru IMM-uri” este organizată în 3 secțiuni:
- În prima, antreprenorii se vor familiariza cu o suită de instrumente Google gratuite, menite să-i ajute să gestioneze relația cu clienții, să administreze un spațiu online pentru afacerea lor, să descopere interesele consumatorilor și nu în ultimul rând, să găsească oportunități internaționale, dacă se gândesc la extindere.
- A doua secțiune se concentrează pe consultanța online de care antreprenorii pot beneficia dacă se înscriu pe site. Aceștia au acces la sesiuni individuale de consultanță ținute de către traineri specializați, prin care vor învăța cum să utilizeze instrumentelele Google, să își clarifice nedumeririle privind activitatea online a afacerii lor și să primească sfaturi despre gestionarea digitală a afacerii în timpuri de criză.
- Cea din urmă secțiune pune la dispoziția IMM-urilor o listă de servicii și produse oferite de diverse companii afacerilor care doresc să-și îmbunătățească prezența online. Resursele sunt diverse, de la opțiuni de vânzare digitală, implementarea plăților online și eficientizarea muncii de la distanță și până la inițiative din partea autorităților publice. Google va continua să adauge constant resurse în această secțiune
Dan Oros, Head of Marketing Google România: “Este o perioadă dificilă pentru toate companiile, dar mai ales pentru IMM-urile care își desfășoară întreaga activitate în offline. Prin site-ul “Google pentru IMM-uri” ne propunem să venim în ajutorul celor care ar putea să îşi continue o parte din activitate în online, dar din păcate nu au cunoştinţele sau resursele necesare pentru a face pasul din offline în online. Atât consultanța, cât și resursele Google disponibile pe acest site sunt gratuite.”
Florin Jianu, Președintele Consiliului Național al IMM-urilor: “Consider că transformarea digitală este un proces cheie în această perioadă de schimbare a întregii societăţi, proces care va ajuta IMM-urile să îşi menţină şi să îşi îmbunătăţească performanţele şi competitivitatea. Recomand şi susţin iniţiativa Google de a pune la dispoziţie o platformă integrată pentru acces la resurse şi consultanță”