Mike Tyson, revenire spectaculoasă în ring la 53 de ani

0

Mike Tyson, în vârstă de 53 de ani, unul dintre cei mai mari pugiliști ai istoriei, a dezvăluit că se antrenează pentru a reveni în ringul de box. Acesta plănuieşte să participe la lupte demonstrative de patru runde, pentru a ajuta asociațiile caritabile.

Ultima luptă disputată de Tyson a avut loc în iunie 2005, atunci când Kevin McBride a reușit să îl învingă.

Într-o discuție pe Instagram cu rapperul T.I., Tyson a dezvăluit că a început deja să se antreneze: „Am început să mă antrenez de o săptămână. A fost dificil, corpul meu este stors de energie și am o febră musculară chinuitoare”.

„M-am antrenat, încerc să revin în ring, cred că voi participa în câteva meciuri demonstrative pentru asociații caritabile. Fac niște bani, îi ajut astfel pe cei fără case sau pe nenorociții afectați de droguri, precum sunt eu”, a continuat el.

Fostul pugilist, Mike Tyson, se resimte după antrenamentele istovitoare pe care le face în această perioadă: „Fac cardio timp de două ore, apoi o oră pe banda de alergat, iar după asta ridic greutăți ușoare, fac 250-300 de repetări. Apoi încep să boxez, lovesc saci, 25-30 de minute, deja sunt într-o condiție fizică mai bună. Totuși, mă dor toate, mă simt de parcă aș fi fost bătut de 3 tipi”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.