Divergențe între ministrul Vela și Avocatul Poporului pe tema Ordonanțelor Militare
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a criticat, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, în termeni foarte duri decizia Avocatului Poporului de a contesta ordonanțele militare, spunând că “acest cetățean al României” ar fi vrut să nu fie luate aceste măsuri.
“Decizia domnului președinte de a declara starea de urgență a fost foarte bună. Noi am implementat măsurile și am emis ordonanțe militare cu analiză profesionistă, grup tehnico-științific, Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență, care s-au implemnetat foarte bine. Ministerul Afacerilor Interne a fost la datorie, Ministerul Sănătății, personalul medial la datorie. Cetățenii au fost responsabili, au și înțeles, au fost și atenți, și s-au conformat regulilor, chiar dacă există un cetățean în România, pe nume Renate Weber, care se spune că e Avocatul Poporului, care ar fi vrut să nu fie aceste măsuri, probabil ar fi preferat să fie mai multe decese, nu știu”, a declarat Marcel Vela, la emisiunea “Legile Puterii”, de la Realitatea Plus.
Ministrul de Interne a subliniat că instanța le-a dat dreptate autorităților în procesele cu cei care au contestat ordonanțele militare.
“Nu știu de ce tot face un spectacol ieftin sau mai sunt unii care ne-au dat și în judecată, atacând ordonanțele militare în instanță. Trebuie să știe telespectatorii că instanța de judecată s-a pronunțat, măsurile, normele, ordonanțele militare sunt absolut legale”, a spus Marcel Vela, miercuri seară, la Realitatea Plus.