Jazzpar Trio & Luiza Zan au lansat, în variantă proprie de distanțare socială, piesa What A Little Moonlight Can Do

De Ziua internațională a jazz-ului, care se sărbătorește în fiecare an pe 30 aprilie, Jazzpar Trio & Luiza Zan au lansat, în variantă proprie de distanțare socială, piesa What A Little Moonlight Can Do, un standard de jazz compus de Harry Woods în 1934, făcut celebru de Billie Holiday în 1935.

„Este una din piesele noastre preferate (https://youtu.be/0iqWmN1qv5s), am dorit inițial să îi modificăm textul, adaptându-l pandemiei. Însă m-am răzgândit, pentru că este unul din cele mai frumoase îndemnuri la optimism și încredere în sine. Jazzpar Trio și cu mine am înregistrat fiecare în colțul de lume în care s-a aflat – basistul Vitalyos Lehel – la Ozunca Băi, chitaristul – Almos Gaspar (care este responsabil și de mixajul sunetului și al momentelor video) a înregistrat pe balconul propriu, violonistul Csaba Gaspar – în mansarda personală, iar eu – în micuțul meu studio. E dureros să nu fim împreună, dar e minunat să putem găsi o cale să păstrăm energia jazz-ului vie. Long live the jazz”, spune Luiza Zan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.