Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, mesaj către români cu ocazia Zilei de 1 Mai

0

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut un apel către români să aibă ”un comportament corect de 1 mai” și să mai reziste ”puțin, pentru ca apoi să avem o perspectivă mai optimistă”. Ministrul s-a declarat impresionat de un DJ din Vamă care a pus muzică pe plaja pustie.

Marcel Vela a postat pe Facebook un mesaj video, în care spune că toată lumea și-a făcut planuri de 1 Mai, dar, „ca întotdeauna, viaţa ne-a oferit imprevizibilul”.

Ministrul Vela a vorbit despre un răsărit superb, dar singur, din Vama Veche, dar și despre un DJ care a pus muzică pe plaja pustie din Vamă.

„Avem o zi superbă cu mult soare, deși se anunțau ploi și vijelii. Urmărind jurnalul de știri din această dimineață am văzut în Vama Veche un răsărit superb, dar era un răsărit singur. M-a impresionat un DJ care prin muzica lui făcea să răsune plaja printre pescăruși și valuri, spunând câteva cuvinte deosebite. Acum este așa, dar avem tot timpul din lume ca apoi să ne bucurăm de fiecare răsărit”, afirmă Vela, care le mulțumește și reporterilor pentru că „ne-au adus mai aproape marea”.
Marcel Vela a menționat și faptul că au fost suplimentate efectivele de Poliție din teren „pentru a preveni posibile riscuri”, pentru că vrea „să fim cu toții bine”. „Haideți să avem un comportament corect. Trebuie să mai rezistăm puțin pentru ca apoi să avem o perspectivă optimistă”, a adăugat Marcel Vela.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.