Ministrul Educației, Monica Anisie, anunț important despre modificarea examenului de Bacalaureat
Ministrul Educației Naționale, Monica Anisie, a anunțat, joi seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii”, de la Realitatea Plus, modificări la desfășurarea examenului național de Bacalaureat. Monica Anisie a precizat că elevii vor da prima dată probele scrise, apoi cele de competență.
“Păstrăm aceleași calendare. Pentru Evaluarea Națională, examenele vor începe în data de 15 iunie, cu proba de Limba și literatura română, iar Bacalaureatul, avem o modificare, și anume vom susține întâi probele scrise, începând cu data de 22 iunie, după care vom susține probele de competențe”, a declarat, la emisiunea “Legile Puterii”, de la Realitatea Plus, Monica Anisie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a mai anunțat că desfășurarea exactă a examenului de Bacalaureat va fi anunțată săptămâna viitoare.
“Luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, luăm în calcul și această măsură, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta în cadrul Comisiei de Dialog Social, care se va desfășura marți“, a completat Anisie.