Frontierele UE, închise până pe 15 iunie

Comisia Europeană (CE) propune o prelungire cu 30 de zile – până la 15 iunie – a restricţiilor deplasărilor considerate neesenţaile la intrarea în Uniunea Europeană (UE) sau în spaţiul Schengen, potrivit unor documente la care a avut acces miercuri Reuters.

În cadrul acestor previziuni în vederea unei relansări a turismului şi divertismentului – în pofida pandemiei covid-19 -, Comisia le recomandă statelor membre UE să ţină cont de consideraţii personale şi să permită unor persoane să-şi viziteze familia sau rudele care locuiesc în alt stat UE.

Pe de altă parte, Europa îşi continuă timid ieşirea din izolarea impusă din cauza pandemiei noului coronavirus – care s-a soldat cu peste 290.000 de morţi în lume -, iar bilanţurile încep să crească din nou în mai multe ţări şi par mult subestimate în altele, relatează AFP.

CE se pregăteşte să prezinte miercuri recomandări în vederea salvării sezonului estival în sectorul turisitic, afectat dur de criza covid-19, îndemnând ţările să redeschidă în mod treptat frontierele interne pe care le-au închis.

Potrivit unui document pe care AFP scrie că şi l-a propcurat, Comisia insistă asupra faptului că această redeschidere este necesar să abă loc în mod ”concertat”, ”cât mai armonios posibil” şi ”nediscriminatoriu”.

Austria şi Germania prevăd deja să restabilească – începând de la 15 iunie – libera circulaţie la frontiera comună, închisă de la jumătatea lui martie.

O relaxare a condiţiilor treceri frontierei între cele două ţări urmează să intre în vigoare încă de la 15 mai.

Franţa şi Spania şi-au relaxat şi mai mult măsurile de izolare a populaţiilor, după săptămâni de izolare.

O parte a şcolilor franceze s-a deschis sau este pe cale să o facă, iar plaje de pe litoral urmează să fie redeschise în acest weekend promenadei sau sportului.

În Spania, mulţi oameni se bucură de o întoarcere în baruri – cu măsuri de igienă stricte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.