Global Women in Tech lanseaza StartITup – program de mentorat și scalare de business pentru antreprenoarele din domeniile STEM
Global Women in Tech (GWiT) lansează programul StartITup, prin intermediul căruia femeile fondator sau co-fondator într-un startup STEM (Science, Technology, Engineering, Maths) au acces la un network internațional de mentori și îndrumare pentru a-și consolida și scala businessul. Programul este realizat cu sprijinul Băncii Comerciale Române, cele două organizații urmând să dezvolte împreună activitățile pentru reprezentantele startup-urilor, sub umbrela Acceleratorului de Business BCR-InnovX.
StartITup se desfășoară sub conceptul Be the one, you can do IT! și oferă consultanță de specialitate din partea fondatoarelor de companii de succes în domeniul IT, la nivel internațional. Înscrierile se realizează în perioada 11-31 mai, iar antreprenoarele care vor să ia parte la program pot aplica pe www.globalwomenintech.com/startitup.
Procesul de selecție se va desfașura pe parcursul lunii iunie. Pentru a intra în finala programului, startup-urile trebuie să îndeplinească câteva criterii: să aibă cel puțin o femeie fondator, care să dețină cel puțin 50% din business, o idee bine definită de business în zona tech (produs sau serviciu), website sau o aplicație funcțională ori în curs de a fi lansat(ă) și un plan de business.
Fiecare startup finalist va beneficia de acces la sesiuni de consultanță dedicate, oferite de către femei fondatoare de companii de succes și experte în zona tech din întreaga lume, pentru o perioadă de 2 luni. Aceste sesiuni de consultanță vor ajuta startup-urile să identifice următoarele etape de dezvoltare și vor deschide porțile către noi oportunități de creștere.
După finalizarea programului, startup-urile pot beneficia de oportunitatea de a intra în Acceleratorul de Business BCR-InnovX și de a-și continua drumul către dezvoltare.
„Căutăm în permanență soluții prin care putem contribui la dezvoltarea educațională și profesională a femeilor în tech. StartITup este unul dintre programele de bază ale organizației, prin care ne propunem să sprijinim antreprenoarele din industrie prin sesiuni de mentorat specifice și adaptate nevoilor fiecărui startup intrat în program. Advisori naționali și internaționali de renume s-au alăturat misiunii noastre, la fel și BCR și InnovX, prin Acceleratorul de Business BCR-InnovX, care conferă o valoare substanțială acestei provocări. Deschiderea către piața internaționala prin knowledge și oportunități de colaborare, oferite prin programul nostru în parteneriat cu BCR-InnnovX, constituie rampa de lansare necesară oricărui business aflat la început de drum. Vizibilitatea de care se bucură acest efort, se datorează agenției Minio.”, spune Simona Sandru, President & Founder – Global Women in Tech.
Organizația Global Women in Tech va realiza programul StartITup în parteneriat cu Banca Comercială Română. Parteneriatul oferă participantelor posibilitatea de a întâlni potențiali clienți, investitori și parteneri, de a-și redefini business-ul prin utilizarea unor metodologii testate, precum Blue Ocean Strategy sau Disciplined Entrepreneurship sau de a obține certificări prin cursurile furnizate de edX.org, platforma fondată de Harvard și Massachusetts Institute of Technology.
În plus, startup-urile vor primi asistență în dezvoltarea unei aplicații pentru cele mai competitive Fonduri Europene: Horizon 2020, EIC Accelerator și vor fi asistați de mentorii BCR-InnovX în realizarea planurilor de afaceri adaptate fiecărei nevoi de finanțare. Dintre participanți, top 10 startup-uri vor avea oportunitatea să-și expună business-urile în cadrul unor conferințe internaționale în Europa și SUA, ceea ce le va garanta un grad mare de vizibilitate pe diferite piețe.
„Impactul femeilor în industria de tech este în continuă creștere și credem cu tărie că trebuie încurajate inițiativele globale precum Global Women in Tech, care au și impact local. Acceleratorul BCR-InnovX a susținut încă de la început dezvoltarea profesională a femeilor care doresc să creeze valoare adăugată prin inovație și sperăm ca parteneriatul cu StartITup să dea mai multă încredere și curaj pentru dezvoltarea comunității de femei în tehnologie.”, a declarat Ana-Maria Crețu, manager programe start-up Banca Comercială Română.
Elena Unciuleanu, CEO & fondator TechVentures, Raluca Resmeriță, Sales Director Druid, Georgina Lupu-Florian, fondator și CEO Wolfpack Digital, și Alexandra Petruș, CEO & Co-Fondator Bucharest AI & Product Strategist, patru tinere cu realizări remarcabile în tehnologie și antreprenoriat, vor promova campania pe rețelele lor sociale și le vor inspira pe antreprenoare, în calitate de ambasadoare ale programului. Cu experiența și poveștile de carieră acumulate, acestea vor contribui la creșterea unei noi generații de tinere care își doresc să-și dezvolte cariera în domeniul IT.
Programul dezvoltat de Global Women in Tech se bucură de suportul Minio Studio, agenție de publicitate axată pe creativitate strategică și inovație. Asocierea cu GWiT a venit pe fondul identificării cu aceleași valori și principii: mindset de creștere rapidă, agilitate, preocupare pentru tehnologie și cei din jur.
Pornit în 2016 la inițiativa Ioanei Mucenic, Minio Studio este un business antreprenorial care, pe același principiu, se alătură cauzei de a sprijini femeile tinere care au început drumul antreprenoriatului în domeniul tehnologiei.
Despre GWiT
Global Women in Tech (GWiT) – www.globalwomenintech.com este o organizație non-profit care promovează diversitatea și creșterea economică sustenabilă în parteneriat cu alte organizații, companii sau universități din domenii tehnice, din România și din lume. GWiT conectează femei implicate sau pasionate de științe exacte cu industria STEM, sprijinind dezvoltarea lor profesională și educațională, oferind acces la programe și evenimente naționale și internaționale, de mentorat, networking sau oportunități de carieră.
Despre MINIO STUDIO
Minio Studio – www.minio.ro este o agenție decisă să dezvolte campanii de comunicare curajoase și autentice. Pe lângă campaniile de comunicare integrate, agenția derulează și proiecte inovatoare de tehnologie. Minio Studio aduce la un loc 16 oameni, cu expertize diferite, conduși de Ioana Mucenic, un antreprenor nativ, cu 15 ani de experiență și cu pasiune pentru calitate și inovație. Compania oferă un mix între strategie, creativitate și tehnologie, ceea ce i-a permis să se dezvolte foarte rapid în cei 4 ani de existență. Printre clienții agenției se numără companii de top, precum Avon, Jacobs Douwe Egberts (România și Olanda), JYSK România, L’Oréal, Milupa, Miniso, Mondelēz, Novartis, Reckitt Benckiser (peste 20 de țări), Rowenta, Sun Plaza, Tefal, Tymbark sau West Gate Studios.