Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Aproape 500.000 de români fără un loc de muncă în a doua jumătate a lui 2020!

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus, marţi, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri transmisă live pe Facebook, ca, potrivit unor studii, aproape jumătate de milion de persoane ar putea rămâne fără loc de muncă în a doua parte a anului în România.

„Sper să găsim soluțiile pentru a-i aduce pe acești oameni în activitate”, a spus Violeta Alexandru, care a răspuns unei întrebări referitoare la o estimare a ratei șomajului în România.

Ministrul Muncii a explicat că intenția Guvernului este să prelungească măsura acordării șomajului tehnic după 15 mai atât pentru angajatorii care au angajați cu contractele de muncă suspendate, cât și pentru liber-profesioniști.

În primă instanță, va fi o prelungire scurtă, pentru 15 mai – 1 iunie, a măsurii pentru toate categoriile de persoane. Apoi, de la 1 iunie va intra în vigoare un nou pachet de măsuri, iar șomajul tehnic se va aplica în acele sectoare în care va fi menținută restrângerea activității.

Între aceste sectoare se numără și industria evenimentelor, spectacolelor, expozițiilor. De asemenea, restaurantele care au spații închise vor fi vizate de măsuri de sprijin și urmează să fie luată o decizie și în privința spațiilor comerciale care vor rămâne închise. Pentru aceste domenii, se va acorda o sumă fixă pentru angajați timp de trei luni, după care sprijinul va scădea gradual, pe măsură ce activitatea respectivelor companii se reia, a explicat Violeta Alexandru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.