Vești bune: Cluburile din Premier League își reiau antrenamentele după două luni de pauză!

0

Jucătorii cluburilor din Premier League vor reveni la antrenamente în această săptămână, după mai bine de două luni în care au fost nevoiți să rămână în izolare la domiciliu, informează Eurosport.

Potrivit The Guardian, oficialii echipelor au votat în unanimitate redeschiderea bazelor de pregătire, cu condiția ca jucătorii să fie supuși unor protocoale medicale extrem de stricte, prin care să fie evitată infectarea cu Covid 19. Ca urmare a deciziei de la ședința de luni, jucătorii din campionatul Angliei vor putea reveni la antrenamente începând de marţi după-amiază.

La început, fotbaliștii vor fi nevoiți să păstreze distanța socială și să se antreneze în grupuri restrânse. Conducătorii cluburilor au fost informați că următorii pași se vor dovedi mult mai dificili decât par la prima vedere. În acest context, va fi nevoie de multă muncă și de protocoale foarte bine puse la punct, astfel încât riscul contaminării cu Covid 19 să ajungă la 0.

Încă din urmă cu o săptămână, cluburile din Premier League au fost informate de către oficialii Ligii că vor trebui să respecte o serie de măsuri odată cu revenirea jucătorilor la antrenamente.

Potrivit BBC, toate echipele din campionatul Angliei vor trebui să respecte, într-o primă fază, un protocol strict pentru ca orice risc de infectare cu Covid-19 să fie diminuat.

Care sunt restricțiile din timpul antrenamentelor:

– jucătorii se vor antrena în grupuri de câte 5

– alunecările și deposedările vor fi interzise

– terenurile, mingile, porțile și steagurile de la colț vor fi dezinfectate înaintea fiecărui antrenament

– jucătorii vor fi testați de două ori pe săptămână

– jucătorii vor fi chestionați și testați pentru temperatură înaintea fiecărui antrenament

– jucătorii vor trebui să respecte regulile de igienă și să păstreze distanța socială în locurile comune, din interiorul bazei de pregătire

– jucătorii se vor putea deplasa la baza de pregătire numai cu mașina personală, fără să fie însoțiți de alte persoane. De asemenea, interiorul mașinilor trebuie să fie întotdeuna curat

Guvernul Marii Britanii a anunțat săptămâna trecută, într-un document oficial, că toate evenimentele sportive din țară vor putea reveni după 1 iunie, însă accesul spectatorilor va fi interzis din motive de precauție, împotriva coronavirusului.

12 iunie este ultima dată luată în calcul pentru reluarea meciurilor din Premier League. Aceasta a fost propusă pentru ca jucătorii să aibă la dispoziție cel puțin o lună de antrenamente, prin care să-și reintre în forma de dinaintea pauzei. În aceste condiții, chiar dacă Guvernul a informat că evenimentele sportive vor putea fi reluate începând cu 1 iunie, cel mai probabil jucătorii vor reveni pe teren abia peste 2 săptămâni.

O decizie finală în privința reînceperii antrenamentelor și a campionatului va fi luată în următoarele zile.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.