Premierul Orban, anunțul așteptat privind majorarea pensiilor

0

Invitat, miercuri seara, la Realitatea PLUS, în emisiunea „Legile puterii”, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că Guvernul are ca prioritate plata pensiilor și că intenționează, pe viitor, să le mărească. 

„Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat, pentru că era o lege în vigoare, sumele necesare pentru a sigura creșterea pensiilor. Vom crește pensiile, dar decizia de creștere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă. Noi ne dorim creșterea pensiilor dar, în același timp, vrem să avem garanția că pensiile vor putea fi plătite. Pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Dacă tu crești un venit public fără să ai resursele financiare și fără să ai garanția că vei avea capacitatea să plătești fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci și alte instituții internaționale, riști de fapt să faci un mare rău. După 6 luni, în conformitate cu Legea responsabilității fiscal-bugetare, vom avea raportul semestrial privind evoluția economiei și bugetare. Vom consulta toate prognozele care vor fi făcute fie de Comisia Europeană, fie de alte organisme internaționale care au capacitatea de a prognoza, cum e Banca Mondială, și vom lua decizia în funcție de posibilitățile reale, de posibilitățile efective pe care le vom avea”, a declarat premierul Ludovic Orban, la Realitatea PLUS.

Totodată, spune premierul Orban, prioritară este plata pensiilor și a salariilor.

„Cu siguranță, avem ca prioritate plata pensiilor si salariilor. Asta este fundamentală. Credeți-mă că este un efort care nu este foarte ușor, în condițiile economice date, cu atât mai mult cu cât vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru a putea susține economia și pentru a putea asigura capitalurile necesare în economie pentru a avea o revenire cât mai rapidă și chiar o dezvoltare, fructificând oportunitățile care ne apar în această perioadă de epidemie”, a mai spus Orban.

„Aș mai spune un lucru: oricine critică măsurile pe care le-am luat și mai ales măsurile pe care trebuie să se implementăm în continuare este un inamic al vieții, al sănătații oamenilor și, mai ales, al nivelului de viață al oamenilor. Dacă nu ținem sub control epidemia, nici economia nu va putea reveni cu viteză la normalitate”, a încheiat premierul Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.