Iohannis și liderii PNL se întâlnesc la Vila Lac 1

0

Președintele Klaus Iohannis se întâlneşte marţi după-amiază cu liderii Partidului Național Liberal. Întrevederea are loc în contextul în care Guvernul Orban pregătește noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, dar și pe fondul unor tensiuni între liderii din partid.

Întrevederea preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii PNL are loc la ora 17.00 la Vila Lac. Surse liberale citate de ştiripesurse au declarat că  în cadrul acestei întâlniri vor fi discutate mai multe teme, cea mai presantă fiind rectificării bugetare și alocarea de bani către primari. Din acest motiv, mai mulți primari grei ai PNL, în frunte cu Emil Boc, vor veni la București să discute cu președintele Iohannis și premierul Ludovic Orban.

De asemenea, în cadrul întâlnirii se va discuta calendarul alegerilor locale și parlamentare şi despre faptul că PNL a scăzut în sondaje în ultima perioadă, iar trendul este unul de scădere.

Cel mai recent sondaj prezentat de Politico.eu indică următorul clasament ca intenție de vot pentru alegerile parlamentare, cifrele fiind valabile pentru luna aprilie:

PNL – 36% (fata de 43% la 1 ianuarie 2020)

PSD – 24% (fata de 21% la 1 ianuarie)

USR – 11% (fata de 12% la 1 ianuarie)

Pro Romania – 8% (fata de 5% la 1 ianuarie)

Mai mult, s-ar face și o evaluare a Guvernului și a acțiunilor miniștrilor în perioada pandemiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.