Joe Biden susține că Trump este un „cretin perfect”

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a afirmat marţi că Donald Trump este un „cretin perfect” pentru că a făcut glume în legătură cu felul în care s-a prezentat atunci când a purtat o mască la prima apariţie publică de la începutul crizei de COVID-19, scrie AFP.

„Este un cretin, un cretin perfect să spună astfel de lucruri”, a reacţionat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama la CNN, în cursul primei apariţii realizate în persoană de când pandemia a suspendat pe neaşteptate campania pentru prezidenţialele din noiembrie.

„Toţi marii doctori din lume spun că trebuie să porţi mască când eşti într-o mulţime”, a adăugat el.

„Cred că trebuie să conduci dând un tu exemplul”, a mai declarat Joe Biden, calificând afirmaţiile lui Donald Trump „chestii macho”.

„Asta a ucis oameni, ucide oameni”, a deplâns candidatul democrat, citând bilanţul grav de aproape 100.000 de morţi în Statele Unite, cea mai îndoliată ţară din lume.

Joe Biden, 77 de ani, a ales „Memorial Day”, ziua de omagiere a soldaţilor americani căzuţi în luptă, pentru a-şi face prima apariţie în public de la 15 martie. El şi soţia sa, Jill, au purtat măşti negre pentru a depune o coroană de flori la monumentul eroilor din statul său, Delaware, luni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.