Canotorii români au organizat o licitație caritabilă pe Facebook pentru lupta contra COVID-19

0

Sportivii din Lotul Național de Canotaj al României și-au unit forțele și au organizat o licitație caritabilă online, pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Canotaj. Au strâns 2.635 de lei, iar toți banii vor fi donați către Crucea Roșie Suceava, în lupta contra COVID-19.

Mai mulți sportivi din Lotul Național de Canotaj al României au donat obiecte cu însemnătate specială care au fost ulterior licitate online, pe pagina de Facebook a Federației. În urma licitației, s-au strâns 2.635 de lei, iar toți banii vor fi donați către Crucea Roșie Suceava.

Sergiu Bejan a donat două fotografii 50 X 70 realizate de el în inima Bucovinei. Prima dintre ele, intitulată „Inima Pădurii”, a fost cumpărată de doamna Carmen Tudorache cu suma de 400 de lei, iar cea de-a doua, „Mocănița Huțulca”, a fost cumpărată de doamna Szkaliczki-Tamas Evelyn cu suma de 170 de lei.

Ionela Cozmiuc a donat o mascotă primită în anul 2017, la Sarasota (USA), atunci când a câștigat pentru prima dată titlul mondial la dublu vâsle categorie ușoară seniori, alături de colega ei, Gianina Beleagă. Mascota a fost cumpărată cu suma de 600 de lei de domnul Mariscariu Daniel.

Florin Lehaci a donat un trofeu obținut chiar anul acesta la Regata Internațională de lungă distanță D`Inverno Sul Po, Italia, după ce a stabilit un nou record al concursului împreună cu colegii săi din barca de 8+1. Trofeul a fost licitat de doamna Georgeta Ungureanu Flutur cu suma de 350 de lei.

Maria Tivodariu a oferit distincția primită la Gala Canotajului Românesc 2019, după ce a obținut medalia de argint la Campionatele Europene de la Lucerna (Elveția) , alături de colega ei din barca de dublu rame feminin (W2-), Adriana Ailincăi. Aceasta a fost cumpărată de doamna Casandra Badale cu suma de 355 de lei.

Licitația a continuat cu două mascote primite de Marius Cozmiuc (căpitanul Lotului Olimpic masculin) la Jocurile Olimpice de la Londra (2012). Acestea au fost cumpărate de domnul Alex Rusu cu suma de 410 lei.

Inițiativa i-a aparținut Ionelei Cozmiuc, Dublă Campioană Mondială la dublu vâsle categorie ușoară seniori (în 2017 și 2018). Prin acest demers, canotoarea susține campania „1 cm – Cu toții în linia întâi” (www.1cm.ro), inițiată de antreprenorul Ștefan Mandachi. Suma de bani obținută în urma licitației va ajunge către cadrele medicale din Suceava, cea mai afectată regine de COVID-19 din România.

Cu sumele donate se vor cumpăra ventilatoare pulmonare si echipamente vitale pentru secțiile de Terapie Intensivă, precum și consumabile și echipamente necesare pentru lupta împotriva COVID-19.

„Sunt extrem de bucuroasă că am putut să ajutăm. Le sunt recunoscătoare colegilor mei care s-au mobilizat imediat ce mi-au auzit ideea, dar și oamenilor care au răspuns pozitiv inițiativei noastre și au licitat pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Canotaj. Toți banii obținuți în urma licitațiilor au fost donați direct în contul Crucii Roșii Suceava. Suceava, orașul pe care îl iubesc, în care am ales să locuiesc și căruia i-am dus numele peste tot în această lume. Dar care, din păcate, suferă în aceste momente din cauza pandemiei. Mulțumesc din suflet tuturor!”, a declarat Ionela Cozmiuc.

Sportivii au fost susținuți în acest demers și de Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj. Doamna Elisabeta Lipă a donat un tricou cu emblema Federației și cu autograf, tricou cumpărat de domnul Mark Grinberg cu suma de 350 de lei.

„Aplaud inițiativa sportivilor de a pune umărul, așa cum pot, în lupta contra COVID-19. Suceava este greu încercată în aceasă perioadă, iar orice ajutor, cât de mic, este binevenit. Îmi crește sufletul să știu că sportivii nu sunt doar muncitori, ambițioși și determinați, ci și oameni cu suflet mare. Felicitări pentru felul în care s-au mobilizat și i-au impulsionat și pe alții să ajute!”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.