Marea Britanie și-a închis ambasada de la Phenian

0

Regatul Unit şi-a închis temporar ambasada de la Phenian şi şi-a evacuat toţi diplomaţii, ca urmare a controalelor stricte puse în practică la frontierele Coreii de Nord pentru a limita răspândirea noului coronavirus, a anunţat joi ambasadorul britanic, transmite AFP.

Coreea de Nord afirmă că nu a înregistrat niciun caz de COVID-19 pe teritoriul său, chiar dacă epidemia apărută la finalul lui 2019 în China s-a propagat în cvasitotalitatea ţărilor din lume.

Închiderea ambasadei este o măsură provizorie, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei britanice, care a adăugat că ea a fost adoptată întrucât Phenianul a introdus restricţii la intrarea în ţară care au făcut imposibile rotaţia efectivelor de diplomaţi şi menţinerea activităţilor ambasadei.

”Ambasada britanică la Phenian s-a închis temporar la 27 mai 2020 şi întregul personal diplomatic a părăsit RPDC” (Republica Populară Democrată Coreeană, Coreea de Nord – n.red.), a scris pe Twitter ambasadorul Colin Crooks.

Website-ul NK News, specializat în problemele nord-coreene, a relatat că diplomaţii britanici au trecut miercuri frontiera cu China.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.