Spectacolele online ale lunii iunie, transmise de Teatrului German de Stat Timișoara

Share:

Până la deschiderea sălilor de spectacol, Teatrul German de Stat Timișoara continuă seria de producții transmise online către publicul iubitor de teatru. Luna aceasta am pregătit 4 spectacole, care mai de care.

Astfel, de 1 iunie, Ziua Copilului, în intervalul orar 16.00 – 22.00, cei mici se pot bucura de Albă ca Zăpada, faimoasa povestire a fraților Grimm, adaptată pentru scenă de regizoarea Simona Vintilă.

Se ia o regină vanitoasă şi i se acordă puteri magice. I se dă o oglindă fermecată ca sfetnic şi cea mai frumoasă fată din ţară ca fiică vitregă. Se aleg şapte pitici hazlii şi se trimit trei animăluţe drăguţe să îi arate Albei ca Zăpada drumul spre căsuţa piticilor din pădure. Se întărâtă regina, transformată în Baba Cloanţa să otrăvească un măr şi să i-l ofere fetei în dar. Se frământă toate aceste ingrediente la un loc şi se scufundă în multă culoare şi în muzică atrăgătoare. Se adaugă un vârf de cuţit de umor şi se cheamă şi prinţul salvator pentru a savura în final, cu mic şi mare, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, cel mai îndrăgit basm al tuturor timpurilor la teatru.

Regie: Simona Vintila • Asistență de regie: Dana Torok • Decor: Zsolt Fehérvári (a.G) • Costume: Ioana Popescu • Coregrafie: Hellene Ganser (a.G) • Muzică originală: Ilie Stepan (a.G) • Video: Cristian Ienciu • Machiaj: Bojita Ilici • Regie tehnică: Stanescu Costinel
Cu: Boris Gaza, Simona Vintila, Dana Torok, Dana Borteanu, Franz Kattesch, Rareş Hontzu, Radu Brănici, Isa Berger, Török Silvia, Tatiana Sessler Toami, Isolde Cobet, Oana Vidoni, Harald Weisz, Olga Török, Costiug-Cobet Vlad-Alexei, Alexandra Nedel (a.G), Aida Olaru (a.G), Vernica Sergiu (a.G), Anastasia Drăgoi (a.G), Oana Nedelcu (a.G), Oschanitzky Sabine (a.G)

Apoi, în 10 iunie, între orele 18.00 – 00.00, pasionații de teatru se pot delecta cu Electra, spectacol adaptat după Euripide și Eschil, în regia lui Bocsárdi László.

„Electra”, în regia lui Bocsárdi László, este o adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea. Spectacolul evocă determinarea obsesivă a Electrei de a își răzbuna tatăl.

Regia: Bocsárdi László • Decorul: Bartha Jószef • Costumele: Kiss Zsuzsanna • Dramaturgia: Benedek Zsolt
Cu: Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Vulpe Radu.

Următoarea producție – În umbra uitării – spectacol scris și regizat de Simona Vintilă, va fi transmis în 17 iunie, între 18.00 și 00.00.

În umbra uitării este o piesă despre dezvăluiri dureroase, despre dragoste și suferință, boală și declin, apartenență și dezrădăcinare, dorință și neputință și despre impactul pe care îl produce o boală neiertătoare, Alzheimer, în viața unei familii moderne. Textul însăilează povestea de viață a soțului aflat mai tot timpul în delegații de serviciu, a fiicei plecată la studii în străinătate, și a mamei, personajul principal, rămasă singură, ce devine din ce în ce mai copleșită de treburi și de stresul cotidian, inerent societății moderne. În spațiile rămase goale ale aceastei relații își face apariția, personificată, chiar boala, al cărei destin este de a externaliza drama familiei destrămate, rotunjind calitatea contemporană a acestei menajerii de sticlă. Caracterul autobiografic îi conferă o tușă sinceră, inechivocă, a ravagiilor pe care boala Alzheimer le provoacă în rândul suferinzilor de această afecțiune, cât și în rândul aparținătorilor acestora.

Regia: Simona Vintila • Asistență de regie: Harald Weisz • Scenografia: Ioana Popescu • Muzică originală: Ilie Stepan • Design Video: Cristian Ienciu
Cu: Simona Vintila, Franz Kattesch, Isa Berger, Rareş Hontzu, Radu Brănici, Dana Borteanu, Aurel Dragalina (a.G).

La sfârșitul lunii, în 24 iunie, tot între orele 18.00 și 24.00, la cererea publicului, după succesul semnificativ pe care l-a avut în rândul privitorilor, Teatrul German va transmite din nou spectacolul lui Radu Afrim – Fetița din bolul peștelui auriu, un spectacol după textul dramaturgului Canadian Morris Panych.

Vremuri tulburi: în Canada anilor ’60, Iris, o fetiţă de 10 ani, trăieşte împreună cu părinţii ei şi cu Miss Rose, o chiriaşă mai puţin agreată, într-o casă de pe malul oceanului. Fetiţa nu ezită să îi pună la punct pe adulţii din jurul său, merge la o şcoală catolică, deşi se declară budistă, şi îşi adoră peştişorul auriu. Acesta dispare din casă chiar in ziua în care mama ei decide să îşi părăsească familia, şi doar o coincidenţă face să nu se întâmple astfel. La scurt timp, Iris îl aduce acasă pe un naufragiat care seamănă izbitor de mult cu peştişorul ei auriu, astfel că deodată fata începe să creadă în reîncarnare. Va reuşi acesta să îi apropie din nou pe membrii acestei familii?

Regia: Radu Afrim• Decorul şi costumele: Dragoș Buhagiar • Dramaturgia: Valerie Seufert
Cu: Silvia Török, Alex Halka, Olga Török, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Konstantin Keidel, Iosif Csorba

Toate spectacolele vor fi transmise pe Facebook în regim de streaming gratuit și vor beneficia de subtitrare în limba română.

Vă așteptăm online!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.