Europarlamentarul Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei Copilului

0

1 Iunie, sărbătorim Ziua Copilului.  Ziua Copilului în acest an este deosebită, însă deosebită prin starea prin care trece  lumea, Europa, România. Sper ca, totuși, copiii să aibă o zi cu soare, să se bucure, să se joace, să fie fericiți! Până la urmă, acest lucru este foarte important. Spun din tot sufletul:  la mulți ani tuturor copiilor, la mulți ani și părinților și să dea Dumnezeu să avem parte de un viitor mai bun și să le asigurăm copiilor un viitor mai bun! Până la urmă noi, generația matură, trebuie să ținem cont că, pentru viitorul țării, este important să avem grijă de copii, să avem grijă de educația lor, să avem grijă de familiile care au mai mulți copii, de copiii din rural, pentru că acolo sunt condiții  deosebite, din păcate, încă, față de zona urbană.

Ca europarlamentar, evident am susținut întotdeauna proiectele pentru copii atât (în) proiectele naționale, cât și (în) proiectele europene. Și cred foarte mult că în toate programele de guvernare trebuie să existe un capitol dedicat copiilor, un capitol dedicat îmbunătățirii educației, accesului la educație pentru toți copii. Aceasta pentru că, din păcate, asistăm la discriminare, directă, indirectă, voită, nevoită, însă nu toți copiii au posibilitatea să aibă acces la informație, la educație, la toate cărțile de care au nevoie, până la urmă.

Așadar, de Ziua Copilului am un mesaj și pentru adulți: să avem grijă de copii! Am un mesaj și pentru administrațiile locale, centrale: să existe preocupare și să existe buget alocat pentru copii! Și, sigur, un mesaj pentru Guvern și pentru Parlament: avem încă de îmbunătățit legislația care ar putea să aducă un viitor mai bun pentru copii!

La mulți ani,  dragi copii! La mulți ani, dragi părinți!

MARIA GRAPINI, europarlamentar al Partidului Puterii Umaniste, membru în Parlamentul European, în grupul social-democrat.

1 Iunie 2020, Bruxelles

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.