Asociația Proacta EDU lansează Campania EU POT!

“Când ai un vis, urmează-l!”, este ceea ce noi, adulții, am învățat în această perioadă dificilă, de la elevi! Deși au trecut prin momente în care au simțit frica, în care nu au avut întotdeauna răspunsuri la întrebările pe care și le-au adresat, în care au simțit că nu mai sunt la fel de motivați, tot ei, elevii, au reușit să își recapete forțele și creativitatea pentru a nu renunța la idealuri! Copiii și adolescenții, generația 2020, sunt și ei eroii acestor zile iar pentru acest lucru Asociația Proacta EDU le mulțumește!

Astăzi, 2 iunie 2020, Asociația Proacta EDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează campania EU POT!” destinată tuturor elevilor de gimnaziu și liceu care se pregătesc de susținerea examenelor naționale. Să nu uităm că acești elevi nu s-au putut bucura de festivitățile de absolvire, de banchet și nici măcar nu au știut că ultima zi de școală a fost chiar ultima zi de școală; nu și-au luat rămas bun de la profesori, colegi, de la școlile unde au petrecut ani importanți din viața lor.

Campania începe cu difuzarea clipului motivațional “#EUPOT”, în care protagoniștii, elevi de clasa a VIII-a și a XII-a, devin o voce a generației din care fac parte.

Clipul video poate fi  vizionat aici: https://youtu.be/WRkFWK5exek

sau pe pagina noastră de facebook:

https://www.facebook.com/865663983618700/videos/885762621945145/

“Ne-au spus-o răspicat nu doar în clipul acesta, dar și în alte interacțiuni pe care le-am avut cu ei – absolvenții 2020 de gimnaziu și liceu nu sunt o generație de sacrificiu! Sunt deschizători de drumuri, sunt luptători. Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au trecut deja marele examen al neprevăzutului și au luat nota 10 la capitolul adaptabilitate. Sunt convinsă că ceea ce au învățat în această perioadă reprezintă o resursă importantă pentru modul în care își vor construi viața de aici încolo. În cadrul proiectului AMBASADOR pentru COMUNITATE, lansat la începutul stării de urgență, ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus, am pus la dispoziția elevilor, cadrelor didactice și părinților linii telefonice gratuite pentru a primi suport emoțional. Ceea ce trebuie să remarc, după după mai bine de două luni în care oferim acest sprijin, este faptul că am auzit din partea elevilor foarte mulți de “noi”. Nu am auzit, în cadrul apelurilor telefonice primite la liniile gratuite, de povești individuale, ci de exprimări ca “noi, cei de-a VIII-a” sau “noi, cei de-a XII-a”. Este emoționant să vezi cât sunt de uniți și să auzi forța din glasul lor. Cred că după această perioadă adulții au fost cei care au avut de învățat de la copii, iar pentru acest lucru trebuie să le mulțumim”, a declarat inițiatorul proiectului AMBASADOR pentru COMUNITATE și președintele Asociației Proacta EDU, Psiholog  Nicoleta  Larisa Albert.

,,Am încredere în elevii din România și sunt convinsă că vor ajunge acolo unde își doresc pentru că sunt puternici și determinați. Noi, cadrele didactice și părinții, suntem alături de ei pentru a-i îndruma cât mai bine astfel încât să fie pregătiți să facă față oricărei provocări, într-o societate care este mereu în schimbare”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Asociația Proacta EDU mulțumește protagoniștilor acestui clip motivațional pentru că ne-au împărtășit din experiența lor și pentru că ne dau un exemplu tuturor, prin determinarea pe care o au: Ruxandra Necula, elevă clasa a XII-a Liceul de coregrafie Floria Capsali, Fadi Octavian Ionuț Al Rifai, elev clasa a VIII-a Școala nr. 1 Voluntari, Rareș Mutescu, elev clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ferdinand I și Andrei Dobre, elev clasa a XII-a Colegiul Național Matei Basarab.

De asemenea, mulțumim, pentru ajutorul acordat: Colegiului Național Matei Basarab, Liceului de coregrafie Floria Capsali, Școlii Gimnaziale Ferdinand I, Școlii nr. 1 Voluntari, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Fundației Leonardo Murialdo Popești Leordeni.

Partener oficial în cadrul acestei campanii este Ministerul Educației și Cercetării.

Mulțumim sponsorilor: DIGI România, Fan Courier și Autonom, precum și echipei de producție Zepelin Production!

Vă reamintim că liniile telefonice gratuite din cadrul proiectului AMBASADOR pentru COMUNITATE rămân deschise, pentru toți cei care au nevoie de consiliere psihologică.

LINIILE TELEFONICE la care puteți apela: 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pe e-mailul asociației: proactaedu@gmail.com

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.