Anunț șoc: George Floyd, testat pozitiv, post-mortem, cu coronavirus

0

George Floyd, americanul de culoare ucis de poliţişti pe 25 mai în Minneapolis, a fost testat post-mortem pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv, conform unui nou raport de autopsie al districtului Hennepin, informează CNN.

Raportul arată faptul că probele prelevate post-mortem au rezultat „pozitive pentru ARN-ul 2019-nCoV”. Andrew Barker, medic legist şef, a declarat faptul că testul făcut prin PCR poate arăta un rezultat pozitiv „la săptămâni după instalarea şi trecerea bolii”.

Baker a mai spus că „rezultatul autopsiei cel mai probabil reflectă prezenţa asimptomatică dar persistentă a infecţiei”, astfel că nu a avut un rol în moartea lui Floyd şi este puţin probabil ca el să fi fost contagios.

George Floyd a fost ucis pe 25 mai. Patru poliţişti au fost concediaţi şi, iniţial, doar unul a fost pus sub acuzare. Derek Chauvin, care a îngenuncheat pe gâtul lui Floyd timp de aproximativ 9 minute, este acuzat de crimă de gradul trei şi ucidere din culpă de gradul doi. Pe 3 iunie, a fost anunţat că ceilalţi trei ofiţeri sunt acuzaţi de ajutor şi complicitate la omor.

Procurorul care anchetează moartea lui George Floyd la Minneapolis (nordul SUA) a modificat încadrarea faptelor în omor voluntar, inculpându-l de „crimă fără premeditare” pe poliţistul care l-a asfixiat pe afro-americanul de 46 de ani şi de complicitate pe ceilalţi trei agenţi de poliţie prezenţi, a anunţat miercuri senatoarea democrată de Minnesota, Amy Klobuchar, scrie AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.