Persoanele cu dizabilități și pensionarii din București vor primi măști gratuite

0

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat, joi, că a început distribuirea măştilor gratuite pentru pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi din Buucureşti. Edilul spune că au fost înregistrate 950 de solicitări în acest sens.

„Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori şi Direcţia de Asistenţă Socială, distribuie, la cerere, măşti de protecţie gratuite persoanelor vârstnice aflate în stare de vulnerabilitate, cu vârsta de minim 65 de ani, precum şi persoanelor cu dizabilităţi deplasabile care au solicitat acest lucru, astfel încât acestea să poată părăsi locuinţa în condiţii de siguranţă, până când vor primi măşti din partea direcţiilor de sănătate publică, conform prevederilor OUG 78/2020”, a precizat primarul general Gabriela Firea într-un mesaj publicat pe Facebook.

Edilul a menţionat că au fost înregistrate 950 de solicitări, în urma apelului lansat de Primăria Capitalei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.