Europarlamentarul Maria Grapini trage un semnal de alarmă: “38,1% dintre copiii români, afectați de sărăcie!”

Share:

Europarlamentarul Partidului Puterii Umaniste, Maria Grapini, membru în grupul S&D din Parlamentul European, trage un semnal de alarmă în privința ratei alarmante a sărăciei din România și cere Guvernului să identifice, de urgență, soluțiile necesare pentru a remedia această situație.

“Se discută foarte mult acum despre mărirea pensiilor și a salariilor. Aș vrea să dau câteva informații pentru ca fiecare cetățean să judece și să înțeleagă corect deciziile care se iau la nivel național. În primul rând, vreau să subliniez că, în Raportul de țară, se arată că rata sărăciei persoanelor încadrate în muncă este de 15,3%. Din păcate, riscurile de sărăcie afectează în primul rând zonele rurale și grupurile vulnerabile și, evident, sunt asociate cu un nivel scăzut de educație și cu un statut socio-economic nefavorabil.

Sărăcia, în rândul copiilor noștri, rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, România având cel mai ridicat nivel de sărăcie, care afectează un procent de 38.1% dintre copii, comparativ cu media UE care este de 24.3%. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Guvernul are obligația să gestioneze, să administreze țara și să gândească bugetul.

Însă salariile și pensiile din România rămân mici în comparație cu media din UE și aceasta conduce la un decalaj și în privința nivelului de viață și al calității vieții. Trebuie să se țină, astfel, cont de creșterea productivității și creșterea salariilor, în contextul în care acestea depind mult și de costurile pe care le au întreprinzătorii în desfășurarea activității lor. Reamintim aici că România are, pe forța de muncă, cele mai mari costuri din UE. Așadar, dacă vorbim de salarii și de pensii, Guvernele, fie ele de stânga sau de dreapta, trebuie să gândească și să identifice soluții în administrație, pentru diminuarea costurilor cu birocrația, cu forța de muncă, a altor costuri, chiar a utilităților, în contextul în care România plătește un preț al energiei de câteva ori mai mare decât în Germania. Trebuie, în aceste condiții, să găsim soluțiile necesare pentru a ieși din acest top rușinos al sărăciei!”, a precizat europarlamentarul Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.