Doctorul Virgil Musta vrea o relaxare graduală a restricțiilor în lupta împotriva COVID-19

0

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, cel care a vindecat mii de români infectaţi cu coronavirus a declarat faptul că din data de 15 iunie ar trebui să fie schimbat felul în care se face relaxarea măsurilor în România.

Virgil Musta a declarat faptul că există în continuare transmitere comunitară şi ar trebui că relaxarea să fie graduală şi pe zone sau domenii de activitate.

„Avem în continuare transmitere comunitară, există în continuare pandemie şi eu cred că trebuie să facem o relaxare gradată. Acolo unde vedem că lucrurile nu funcţionează, să ne oprim din relaxare şi să refacem anumite măsuri de restricţie. Dacă până acum măsurile de relaxare au fost globale, eu cred că ar trebui să se gândească măsuri de relaxare pe zone sau pe domenii de activitate, astfel încât acolo unde nu se înţeleg măsurile, necesitatea menţinerii anumitor reguli să să facă în continuare, iar în celelalte zone, unde se înţelege, relaxarea să continue”, a explicat medicul la Antena 3.

De asemenea, medicul susţine că în cazul în care vor apărea din nou focare de coronavirus, cel mai probabil măsurile de restricţie vor trebui reluate. Conform cifrelor actuale, medicul consideră că ar putea fi vorba despre o a treia etapă de relaxări.

„E nevoie de relaxare, e nevoie să intrăm într-un normal, dar trebuie să ne uităm la cifre. Dacă numărul de cazuri va creşte, dacă vor apărea din nou focare, probabil va trebui din nou să luăm noi măsuri de restricţie. De aceea, e important ca relaxarea să fie gradată. Pe cifrele actuale, eu cred că se poate face o a treia relaxare, dar dacă aceste cifre vor creşte, se va stabili atunci în funcţie de ele”, a adăugat şeful secţiei de Boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.