Vloggerul Alexandru Bălan „Colo”, reținut pentru 24 de ore!
Vloggerul Alexandru Bălan „Colo”, cel care incita la violarea minorelor, a fost audiat la Secția 9 de Poliție, iar anchetatorii au decis reținerea lui pentru 24 de ore. Miercuri, vloggerul va fi dus în fața judecătorilor cu mandat de arestare preventivă.
Vloggerul Alexandru Bălan a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora.
La începutul lunii iunie, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a deschis o anchetă, după ce vloggerul, cu peste 850 000 de urmăritori pe canalul său, a scandalizat printr-o serie de afirmații făcute la adresa fetelor minore. „Colo”, cum e cunoscut in mediul online, le-a povestit prietenilor săi o experiență pe care a avut-o cu o minoră de 16 ani și a abordat și modul în care arată elevele din ziua de azi.
„În urmă informaţiilor apărute în media, cu privire la anumite declaraţii ale unui bărbat ce activează în zona online, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a demarat verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, a transmis atunci Poliţia Capitalei.
Alexandru Bălan „Colo” a postat ulterior un clip video intitulat ”Îmi cer scuze”, în care și-a exprimat regretul pentru videoclipul în care instiga la violarea minorelor din liceu.