Israelul și România au demarat negocierile pentru redeschiderea turismului bilateral

0

În cadrul unei videoconferințe ce a avut loc astăzi, E.S dl David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, alături de Directorul Diviziei Economice a Ministerului de Externe israelian, domnul Ilan Fluss, au participat la prima rundă de discuții cu autoritățile române, având drept scop redeschiderea turismului bilateral, în contextul pandemiei de coronavirus.

Statul român a fost reprezentat de E.S dl Radu Ioanid, Ambasadorul României în Israel,  dl Răzvan Pîrjol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, dl Andrei Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, precum și de dl Adrian Bourceanu, Director al Departamentului pentru Orientul Mijlociu și Africa din cadrul Ministerului de Externe al României.

E.S Dl David Saranga, Ambasadorul Israelului în România: ”Ne dorim ca, în viitorul apropiat, cursele aeriene dintre cele două țări să se reia, mai ales că este binecunoscut faptul că românii aleg tot mai mult Israelul ca destinație turistică, iar israelienii sunt pe locul doi în topul celor mai numeroși turiști străini care vin în România (234.500 de sosiri în 2019). Este evident că, mai întâi, ne dorim ca toată lumea să călătorească în siguranță, fie în Israel, fie în România, și sunt convins că nu va mai dura mult până când acest lucru va fi posibil”.

Domnul Ilan Fluss, desemnat de Ministerul de Externe din Israel drept principal negociator în discuțiile cu numeroase țări în problematica reluării turimsului, a explicat părții române criteriile și procedurile ce trebuie îndeplinite pentru ca acest lucru să se întâmple cât de repede posibil: ” Este un proces de durată, dar să sperăm că numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 va scădea și astfel vom putea face pași rapizi în privința reluării vizitelor tuturor celor care își doresc să vadă atât Israelul cât și România”.

La rândul său, dl Secretar de Stat Răzvan Pîrjol și-a manifestat aprecierea pentru deschiderea dialogului cu Israelul și așteaptă cu interes următorul pas în acest demers esențial pentru ambele state:  experți ai Ministerului Sănătății din România și din Israel  vor avea în curând o întânire în sistem video-conferință în cadrul căreia vor analiza datele legate de evoluția la zi și combaterea pandemiei de coronavirus, precum și strategia de urmat în viitorul apropiat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.