Șoc la Gura Humorului. Un polițist a fost înjunghiat!

Un poliţist din Gura Humorului a fost înjunghiat cu un cuțit în această dimineață, în timp ce încerca să intre în locuința unui bărbat din oraș, care făcea scandal, potrivit monitorulsv.ro.

Un apel la 112 anunța că un bărbat de etnie romă face scandal la o locuință din zona Obor a orașului Gura Humorului. Doi agenţi din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului s-au deplasat la locul indicat de persoana care a sunat la numărul de urgenţă.

La adresa indicată l-au găsit pe Mihai Pojar, un bărbat de 48 de ani, care făcuse scandal și se baricadase într-o baie. Agentul de poliție Adrian Constantin Lupu a încercat să intre în baie peste scandalagiu, moment în care a fost tăiat de acesta cu un cuțit la brațul stâng. Polițistul rănit a primit primul ajutor la fața locului, după care a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spitalul Județean Suceava, pentru investigații și tratament.

Agresorul a fost imobilizat și dus la sediul poliției pentru audieri. Dosarul de agresiune a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.