Directorul Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, numit director general la Romsilva

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în ședința de luni, 15 iunie, l-a desemnat pe Teodor Țigan, director al Direcției Silvice Arad, director general cu mandat provizoriu, pentru o perioadă de patru luni.

Hotărârea Consiliului de Administrație a fost adoptată după ce procedura de selecție a noului director general al Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, deși a fost finalizată, nu s-a concretizat prin semnarea contractului de mandat cu candidatul propus pentru nominalizare.

Teodor Țigan, 62 de ani, a absolvit Liceul Tehnic Silvic Timișoara și Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov. A fost inginer silvic responsabil cu activitatea de fond forestier la Direcția Silvică Arad până în anul 2003 și, ulterior, șef al Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, până în anul 2007. În ultimii 13 ani a ocupat funcția de director al Direcției Silvice Arad.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și are circa 16.500 de angajați la nivelul celor 41 de direcții silvice, administrațiile a 22 de parcuri naționale și naturale și a celor 12 herghelii de stat.

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.