Gogorița impozitării pensiilor speciale

0

Partidele politice, fie ele pe stânga sau dreapta eșichierului politic, continuă să se afunde în ipocrizie, duplicitate și demagogie. Impozitarea pensiilor speciale, numite de unii și pensii nesimțite”, reprezintă, de ani buni, o miză electorală pentru toți actorii politici. Dă bine la electorat să arați cum tu, ca politician, te revolți de pensiile uriașe ale unora și, în consecință, arăți că îți pasă de cei cu pensii mici. Și, ca atare, mimezi că le tai, drastic, în Parlament. Lucrurile nu stau, în realitate, nici pe departe, în acest mod. Din simplul motiv că liderii politici au adoptat, cu bună-știință, o lege neconstituțională. Vor spune, la unison, cum că ei au vrut să impoziteze acestei pensii nesimțite, dar judecătorii CCR s-au opus. Iar de aici înainte, ei nu mai au niciun fel de responsabilitate! O uriașă ipocrizie, tipică actualei clase politice.

De ce, oare, înainte de a vota, pe repede înainte, proiectul de lege în Parlament, nu s-a dorit obținerea unui punct de vedere, pliat pe realitatea constituțională, din partea comisiilor juridice ale Camerei, respectiv Senatului? Pentru că nu s-a dorit, nicio secundă, adoptatea unei legi care să treacă de avizul de constituționalitate!

Proiectul prevede ca toate pensiile speciale care depășesc 7.000 de lei să fie impozitate cu 85%, pentru fiecare leu care depășește această sumă. Faptul că în această ecuație au fost introduse, pervers, și pensiile militarilor, care nu sunt pensii speciale, ci pensii de serviciu (a spus-o însăși CCR), arată că toți cei care au votat au știut că proiectul este neconstituțional. Mai ales că impozitarea uriașă, de 85%, doar a pensiilor mai mari de 7.000 de lei, va fi, de asemenea, declarată neconstituțională de Curte.Să nu mai adăugăm faptul că vorbim, practic, de o dublă impozitare.

Dacă onor Parlamentul ar fi dorit să respecte cetățeanul și să se gândească, cu adevărat, la bugetul țării, ar fi trebuit să promoveze urgent un proiect de lege care să interzică invazia de pensionări în MAI și MapN la vârste jignitoate pentru pensionarii de rând. Cum este posibil ca, și astăzi, ofițeri/subofițeri MAI și MapN să se pensioneze, cu miile, în fiecare lună, la vârste ce depășesc cu puțin 40 de ani. De ce nu sunt obligați să stea în sistem măcar până la 50, dacă nu 55 de ani? Aici este marea problemă, marea bătaie de joc tolerată, din consistente electorate, de actorii politici! Nu mai spun de faptul că pensiile acestor tineri pensionari sunt de-a dreptul uriașe, ele depășind ca valoare ultimul salariu pe care l-au avut în câmpul muncii. O complicitate jalnică între miniștrii politici și sindicatele militare! OK, poți primi o pensie consistentă după minimum 30 de activitate, nu după 15, cel mult 20 de ani. Cum este posibil să fii pensionat cu peste 10.000, la doar 39 de ani, când tu ești bun de muncă? Iar cazurile sunt numeroase… Vă răspund chiar eu: pentru că se poate, pentru că legea permite…

În rest, ca parlamentar, dă bine să mimezi că îți pasă, că ești implicat, că ești revoltat… în realitate, însă nu se gândesc la cetățean decât ca la un simplu votant. Să ne raportăm doar la interminabilele scandaluri politice din ultimele trei luni, în care PSD, ALDE și Pro România nu au făcut altceva decât să boicoteze orice decizie a Guvernului Orban. Pe de altă parte, Guvernul PNL a refuzat, categoric, orice dialog, fie și cu o majoritate parlamentară toxică. Cine pierde? Cine câștigă? Și atunci ce rost mai are să privim, cu optimism, spre un viitor care pare tot mai incert?

Un editorial de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.