PNL Sector 1 prezintă „lista rușinii mandatului PSD-Tudorache”. Care sunt cele „10 minciuni sfruntate marca Tudorache”!

PNL Sector 1 prezintă, într-un (nou) comunicatul de presă incendiar, pe care îl prezentăm, în continuare, dezastrul administrației PSD-Tudorache de la Primăria Sectorului 1:

Patru ani de administrație PSD în sectorul 1. Patru ani de bătaie de joc din banii publici, în care toate promisiunile din campanie au rămas uitate într-un sertar, fără să se fi mișcat un deget pentru ele. În stilul consacrat al PSD, Tudorache a uitat tot ce a promis imediat după ce s-a instalat în fotoliul confortabil de primar în cea mai bogată administrație locală din România. Bilanțul mandatului său: niciun proiect, minciuni și tunuri.

Vă prezentăm 10 minciuni sfruntate marca Tudorache. Cu subiect și predicat, exact așa cum le-a anunțat actualul primar PSD de la sectorul 1 în campania din 2016 și pentru care nu a mișcat vreun deget:

1.”Le-am promis cetățenilor din zona Bucureștii Noi, Chitila, Straulesti, Damaroaia ca este normal sa reabilitam și casele”.

4 ani mai târziu = nimic.

2.„Ceea ce mi se pare ca la cel mai bogat sector, mă refer la buget, să ai doar trei creșe, este de neacceptat. Deci, în primul rand, trebuie construite creșe, grădinițe.”

Câte creșe au fost construite? Zero.

3.”Vreau în zona Floreasca o sala polivalentă și sectorul 1 chiar are nevoie”. 

4 ani mai târziu – doar o promisiune în plus la lista rușinii.

4.”Principala măsură socială este sa găsească locuri de muncă pentru categoriile defavorizate, ca aceștia să nu trăiască din ajutoare sociale.”

Ce a făcut primarul PSD Tudorache? Ați ghicit, nimic.

5.„Străzile din sector trebuie să fie precum cele din Viena, dacă cetățenii plătesc atât de mult pentru ele”.

După patru ani sunt în continuare zeci de străzi de pământ în sectorul 1, iar cetățenii plătitori de taxe trăiesc în condiții de lumea a treia în cea mai bogată comunitate a țării.

6.„Un program de construire de locuințe pentru tineri medici și profesori”. 

După patru ani, evident, nimic.

7. „În mandatul meu de primar, punem capăt cheltuielilor inutile și arătam ca administrarea spațiilor verzi se poate foarte bine cu mult mai puține resurse”. 

Între timp, Tudorache s-a prins că ADP e o vacă de muls, așa că a alocat anual zeci de milioane de euro pentru toaletări inutile, panseluțe la suprapreț și rulouri de gazon montate pe ninsoare. Toate sunt documentate, rămâne să își dea și Curtea de Conturi cu părerea privitor la aceste cheltuieli din bani publici.

8.„Panouri fotovoltaice pe blocuri pentru a micșora costurile la întreținere a spațiilor comune”.

La fel ca programul de modernizare a ascensoarelor, panourile solare pe blocuri au rămas doar la stadiul de aspirație.

9.„Finalizarea reabilitării blocurilor din sector”.

Doar o minciună plimbată prin bugete, de la an la an. Și înlocuită de fiecare dată de promisiuni goale, în timp ce bucureștenii din sectorul 1 rămân în blocuri și case fără izolare termică. Asta în timp ce stau cu săptămânile sau chiar lunile fără apă caldă și căldură, în România anului 2020.

10.„Vreau sa deschid o Lista a Soluțiilor Rapide pentru Sectorul 1, în care fiecare sa vina cu propuneri si sa le ducem la îndeplinire în primele 100 zile. În mandatul meu de primar, Sectorul 1 este, mai mult decat orice, despre și pentru oameni„.

Și așa a fost…despre oamenii apropiați și fideli partidului, despre oamenii din firmele de casă și cei care au orchestrat combinații tipice PSD.

„Aceasta este doar prima parte din lista rușinii acestui mandat trist pentru locuitorii sectorului nostru. Cea mai gravă parte nu sunt minciunile, ci șirul nesfârșit de tunuri din bani publici, orchestrate cu măiestrie și strecurate deseori printre proiecte aparent cu intenții bune. Este incredibil cum timp de patru ani această administrație, cu toți banii de pe lume, nu a putut avea nici măcar un singur proiect major. 4 ani, aproape 1500 de zile care au trecut fără ca locuitorii acestei comunități să simtă o formă minimă de respect pentru banii lor. Trăiesc mai rău ca oricând. O pagină neagră din istoria celei mai prospere comunități din România, care va fi dată curând uitării”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.