Turoperatorul IRI Travel reia charter-ul cu autocarul pe litoralul Bulgariei

Turoperatorul IRI Travel anunță reluarea charter-ului cu autocarul pe litoralul Bulgariei, care se va desfășura din iunie și până în data de 21 septembrie 2020.

„Până la finele lunii iunie plecările vor fi bisăptămânale, iar din luna iulie și până la finalul sezonului vom crește la trei curse pe săptămână. Din păcate, a trebuit să majorăm cu 15-20% tarifele pentru a acoperi toate măsurile de siguranță impuse de către autorități”, a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea.

Turiștii care călătoresc sunt îmbarcați și călătoresc în siguranță, respectând toate normele legale sanitare:

  • Autocarele sunt igienizate cu substanțe dezinfectante înainte și după fiecare cursă
  • Se folosesc dezinfectanți pentru mâini și covorașe îmbibate cu soluție de clor la urcarea în autocare
  • Urcarea se face doar pe ușa din față a autocarului, coborârea doar pe ușile de la mijloc/spate
  • Nu este permisă urcarea în autocar a persoanelor care nu poartă masca de protecție
  • La îmbarcare și coborâre se respecta distanța minimă de 1,5 metri între pasageri
  • Măștile sunt purtate de către toți pasagerii și de către șofer pe țoață durata transportului
  • Prima banchetă din spatele șoferului este lasată liberă sau exista un paravan între acesta și pasageri
  • Așezarea în autocar se face cu o persoana pe o bancheta, în zig-zag, conform imaginii de mai jos (Foto schemă autocar).

„Pentru a nu pune în pericol sănătatea turiștilor vom păstra distanțarea socială până la final de sezon, acest lucru însemnând că vom utiliza maxim jumătate din capacitatea mijloacelor de transport. Avantajul va fi al clientilor, întrucat fiecare dintre ei va avea la dispoziție o banchetă din autocar. Asigurăm în acest mod atât siguranța sanitara a călătorilor, cât și confortul sporit al acestora pe toață durata transportului, evitând încălcarea recomandărilor oficiale cu rang de lege în ceea ce privește zădărnicirea combaterii bolilor”, a mai declarat Lucian Bădîrcea.

Cum se va circula înspre și dinspre Bulgaria

Charterul către Bulgaria va opera până în data de 21 septembrie.

În luna iunie, IRI Travel va efectua plecări în zilele de luni și sâmbăta, iar începând cu 1 iulie și până la final de sezon se va pleca în zilele de luni, joi și sâmbăta, dând astfel posibilitatea turiștilor de a-și alege sejururi de 2, 3, 4, 5, 7 sau mai multe nopți de cazare pe litoralul vecinilor noștri.

Prețuri pentru un bilet în funcție de plecare și destinație

Pentru stațiunile din nordul litoralului bulgăresc, Balchik, Albena și Nisipurile de Aur tarifele dus – întors sunt de 60 de euro de persoană, în timp ce pentru stațiunile din sudul litoralului, Sunny Beach, Nessebar și Obzor tariful este de 75 de euro.  Distanțarea socială este inclusă în tarife, fiecare pasager ocupând o banchetă a autocarului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.