Liberalul Angelica Fădor: Guvernul Orban sprijină, concret, dezvoltarea rețelei de gaze în județul Suceava!

0

Mult încercatul județ Suceava rămâne un pionier al efortului de dezvoltare locală. În ultimele luni planurile noastre de dezvoltare au primit sprijin din partea Guvernului PNL, unele pentru a fi demarate, altele pentru a fi finalizate.

Dacă în trecut fostul Guvern PSD a făcut tot ce i-a stat în putință să blocheze bani pentru proiectele județului Suceava, acum Guvernul PNL a luat decizia de a sprijini proiectele noastre locale. În Vatra Dornei există multe proiecte europene, guvernamentale și locale de dezvoltare, iar printre acestea se află și proiectul de conectare a municipiului la rețeaua de gaze naturale, care de ieri a devenit o realitate. Astfel, Ion Sterian, directorul Transgaz, a semnat la Vatra Dornei, în prezența premierului Ludovic Orban, ordinul pentru începerea lucrărilor de construcție a magistralei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei, o decizie care nu s-ar fi putut lua fără sprijinul Guvernului PNL, care a emis cele două hotărâri de scoatere a terenurilor din circuitul agricol și silvic necesare realizării conductei. Dornenii pot fi siguri că în viitorul apropiat vor fi conectați la o rețea modernă de gaze naturale, termenul de realizare a conductei fiind de 18 luni.

În ultimii ani, împreună cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, am depus eforturi să conectăm Vatra Dornei, prin magistrala Pojorâta – Vatra Dornei,  la rețeaua de gaze naturale și, astfel, să creăm premise esențiale pentru creșterea nivelului de trai local. Parte a acestui efort regional de dezvoltare este și conectarea magistralei amintite la centrala modernă de cogenerare deja existentă în municipiu.

În momentul de față, a fost modernizată și este funcțională, prin efortul Consiliului Județean și al Guvernului PNL, centrala termică pe lemne de la Vatra Dornei la care sunt racordate apartamente din municipiu, dar și instituții publice. Conectarea centralei de cogenerare la infrastructura de gaze naturale va conduce la creșterea eficienței energetice. Această schimbare va avea, pe lângă un impact economic pozitiv, și un impact ecologic major pentru că astfel masa lemnoasă nu va mai fi folosită pentru încălzirea populației.

La nivel județean, avem circa 70 de primării aflate în apropierea rețelelor principale de gaze și care pot demara proiecte de conectare după modelul din Vatra Dornei.

Așadar, prin potențialul pe care-l avem și prin proiectele creionate deja, Suceava va putea beneficia de banii europeni alocați statului român pentru dezvoltarea rețelelor de gaz. România, pentru actualul exercițiu bugetar, dar și pentru cel viitor, are alocați 1 miliard de euro pentru dezvoltarea acestui tip de infrastructură critică, iar obiectivul Guvernului PNL este ca în următorii ani să dubleze numărul gospodăriilor racordate la rețeaua de gaz.

Angelica Fădor

Deputat PNL de Suceava

Președinte al Comisiei pentru Administrație și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.