Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, avertizează în privința riscului pierderii banilor alocați pentru domeniul transporturilor

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, trage un semnal de alarmă cu privire la stadiul în care se află infrastructura din România și la riscul pierderii banilor alocați pentru domeniul transporturilor, dacă nu se prezintă o strategie națională concretă privind dezvoltarea infrastructurii.

În urma dezbaterii din 23 iunie, din cadrul Comisiei pentru Transport și Turism, la care a participat și Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, cu privire la dezvoltarea rețelei rutiere TEN-T, s-a concluzionat faptul că se va opta pentru principiul „Utilizați banii, sau îi pierdeți!”.

Cu alte cuvinte, europarlamentarul Maria Grapini cere Guvernului României să fie prezent și implicat în acest proiect, dat fiind faptul că, după spusele Curții de Conturi Europene, România este deja menționată la întârzieri cu proiectul de construcție a autostrăzii A1, din cauza birocrației care blochează bunul mers al desfășurării proiectului.

Curtea de Conturi Europene apreciază că fondurile alocate pentru proiectul construcției autostrăzii A1 nu au fost utilizate în mod optim.

Având în vedere faptul că termenul inițial de finalizare al proiectului a fost depășit și că există riscul să fie depășit și termenul reactualizat, europarlamentarul Maria Grapini solicită Ministrului Transporturilor să prezinte strategia națională privind transporturile pe cale ferată și rutieră, pentru ca și România să beneficieze de conectare conform TEN-T.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.