Judecătorii CCR, decizie șoc: Carantina este neconstituțională!

0

Curtea Constituțională a decis joi, cu unanimitate de voturi, că Guvernul poate instaura și prelungi starea de alertă fără a avea nevoie de încuviințarea Parlamentului, au declarat surse din cadrul CCR pentru G4Media.ro. De asemenea, CCR a decis că este neconstituțională și instituirea, prin ordin al ministrului Sănătății, a carantinei pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor.

Pe 27 mai, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din OUG 11/2020 referitoare la stocurile de urgenţă medicală.

„Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor de către un membru al puterii executive contravine atât principiului securităţii juridice, cât şi principiului legalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei”, se arăta într-un comunicat de presă.

Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile respective sunt neconstituţionale în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative – ministrul Sănătăţii.

Potrivit Avocatului Poporului, lipsa reglementării la nivelul legislaţiei primare a măsurilor generate de epidemii (carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile COVID-19) lasă la latitudinea ministrului Sănătăţii emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul identificării clare a persoanelor şi situaţiilor în care şi faţă de care măsura carantinei (în oricare dintre formele acesteia: instituţionalizată/internare, izolare) se poate lua, cine o poate lua, în ce condiţii şi pe ce perioadă, deoarece toate aceste situaţii presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.