Șoc în Franța. Premierul francez a demisionat!

0

Palatul Elysee a anunţat vineri demisia premierului francez Edouard Philippe. Potrivit unui sondaj de opinie realizat la sfârșitul lunii iunie, peste jumătate dintre francezi doreau ca Edouard Philippe să își păstreze funcția de șef de cabinet şi după alegerile municipale, al cărui al doilea tur a avut loc duminică.

Edouard Philippe şi-a anunțat demisia la doar câteva zile după ce a câştigat alegerile în orașul Le Havre, obţinând 58,8 la sută din voturi în cel de-al doilea tur al alegerilor municipale, el urmând să fie primarul acestui oraş.

Edouard Philippe şi echipa sa vor asigura gestionarea treburilor curente până la numirea unui nou executiv.

Demisia lui Philippe vine pe fondul zvonurilor tot mai insistente ale unei remanieri guvernamentale dorite de președintele Emmanuel Macron, care dorește un nou suflu pentru repornirea economiei franceze, după pandemia de coronavirus. Potrivit presei de la Paris, popularitatea lui Philippe era în creştere în ultimele săptămâni, în contrast cu cea a preşedintelui Republicii, Emmanuel Macron.

Schimbarea guvernului a fost dorită de preşedinte, care, într-un interviu apărut vineri în mai multe ziare regionale, a promis o nouă echipă pentru un nou drum, cu noi obiective de independenţă, de reconstrucţie, de reconciliere şi cu noi metode, în a doua partea a mandatului său până la scrutinul din 2022.

Palatul Elysee a anunţat că noul premier va fi desemnat în următoarele ore.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.