Vouchere (speciale) de vacanță pentru pensionari

Planul de relansare economică, prezentat miercuri seară de Guvern, prevede acordarea unor vouchere de vacanţă, speciale pentru pensionari.

„În prima parte a anului 2020, au fost adoptate mai multe măsuri în sprijinul mediului de afaceri din sectorul turistic şi al turiştilor, dintre care amintim:

  • prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 până la data de 31 mai 2021;
  • emiterea voucherelor de vacanţă pentru anul 2020 se va face exlusiv pe suport electronic;
  • au fost atestate patru noi localităţi şi zone ca staţiuni turistice de interes naţional şi totodată, alte cinci localităţi ca staţiuni turistice de interes local în scopul sprijinirii investiţiilor prin finanţări nerambursabile; au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice;
  • acordarea de facilităţi fiscale şi scutiri de impozite”, se arată în Planul de relansare economică.

Pentru a fi relansată economia în domeniul turismului, programul prezentat de Guvern include mai multe forme de sprijin:

  • Din circa 1 miliard de euro care vor fi puşi la dispoziţia companiilor din domeniile afectate de criza provocată de pandemia SARS-CoV2, aproximativ 350 milioane de euro ar putea merge spre companiile din HoReCa, turism şi transporturi;
  • Reducerea costurilor cu utilităţile. Este în pregătire un program de ajutor, pentru instalarea unor panouri fotovoltaice sau a unor staţii de încărcare de automobile, astfel încât operatorii să poată intra într-o reţea europeană de staţii de încărcare;
  • Acordarea de granturi operatorilor economici din turism pentru implementarea măsurilor de prevenţie împotriva virusului COVID-19;
  • Garantarea de către FNGCIMM a voucherelor acordate de către agenţiile de turism şi structurile de primire turistică pentru călătoriile anulate din cauza Covid-19;
  • Emiterea şi acordarea unor tichete speciale, destinate exclusiv consumului în unităţile de alimentaţie publică autorizate;
  • Emiterea de vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari, destinate exclusiv tratamentelor balneo-climaterice;
  • Acordarea de stimulente agenţiilor de turism pentru fiecare turist străin care stă mai mult de 5 nopţi în România (incoming).

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, Victor Ponta, preşedintele Pro România, şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, se numără printre politicienii care au acuzat PNL că a copiat măsuri din alte programe de guvernare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.