Cârcotașii din PSD primesc o grea lovitură. Guvernul Orban, noi măsuri cruciale pentru relansarea economică!

0

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că Guvernul a primit aprobarea de la Comisia Europeană la schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, ca nu sunt întreprinderi mici şi mijlocii, iar Executivul este pregătit să adopte actul normativ, informează news.ro. De asemenea, Executivul a pregătit şi un proiect de act normativ care vizează măsuri pentru susţinerea angajării zilierilor şi sezonierilor.

„Ne propunem ca obiectiv ca în termen de 30 de zile să adoptăm toate proiectele de act normativ necesare pentru implementarea măsurilor din planul de investiţii şi relansare economică. Aş vrea să avem o primă discuţie legată de două proiecte de acte normative, e vorba de două proiecte de ordonanţă de urgenţă pe care le va prezenta pe scurt doamna ministru Violeta Alexandru. Este vorba de OUG care permite un cadrul legislativ pentru a putea introduce programul flexibil de muncă, astfel încât să putem accesa resursele financiare care ne sunt puse la dispoziţie de la nivel european, prin intermediul programului SURE. De asemenea, este un proiect de act normativ privind introducerea unor măsuri active pentru susţinerea angajării zilierilor şi sezonierilor, ca să spunem generic, adică cei care lucrează cu contract de muncă pe perioadă determinată”, a declarat Ludovic Orban, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

„În ceea ce priveşte setul de măsuri economice, avem o serie de măsuri pe care le-a prezentat public. Pe de o parte măsuri de susţinere a companiilor privitoare la asigurarea capitalului de lucru. Pot să vă spun că am primit aprobare de la Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, care nu sunt IMM-uri şi suntem pregătiţi să adoptăm actul normativ”, a explicat premierul Ludovic Orban.

Premierul Orban a mai spus că va fi lansat, joi, în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind lansarea programului de finanţare sub forma unor granturi către întreprinderile mici şi mijlocii.

„Avem un set de proiecte de acte normative privind tot astfel de măsuri, pentru a asigura lichiditate, schema de garantare a creditului comercial, de asemenea scheme de garantare pentru leasingul de echipamente. Pregătim, azi vom lansa în dezbatere publică proiectul de OUG privind lansarea programului de finanţare sunt formă de granturi către IMM. Aici e vorba de miliardul de euro pe care l-am mobilizat ca urmare a deciziei Comisie de creştere a flexibilităţii. 550 milioane granturi pentru investiţii, 30 milioane pentru granturi de capital în domeniile cele mai afectate, cum ar fi HORECA, transportul persoanelor, spectacol. Vor fi şi granturi pentru companiile mici, care nu au angajat şi care au administratori care sunt plătiţi din dividende”, a completat Ludovic Orban.

Orban a mai explicat că există „mai multe decizii legate de supracontractare în cadrul schemelor de finanţare a companiilor mici şi mijlocii, granturi pentru investiţii acordate companiile între 0 şi 200.000, între 200.000 şi un milion de euro. E vorba de granturi de 26 milioane de euro. Modalitatea este supracontractarea în cadrul finanţării pe fonduri europene. Sigur nu mai zic de programul start up pentru studenţi şi o serie de alte măsuri care au ca scop susţinerea companiilor.

Acesta a precizat că toate există sursă de finanţare pentru o parte dintre obiectivele de investiţii din programul de relansare economică, iar altele vor avea sursă de finanţare din bugetul UE sau prin parteneriate public-private.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.