Guvernul britanic va interzice folosirea antenelor 5G până la finele anului 2020

0

Guvernul britanic a anunțat marți că va exclude gigantul chinez al echipamentele telecom Huawei din rețeaua sa 5G din cauza unui risc pentru securitatea Regatului, o înăsprire a poziției care ar putea exacerba tensiunile cu Beijingul, notează AFP.

Achiziția de noi echipamente Huawei va interzisă de la finalul anului 2020 iar echipamentele existente vor trebui retrase până în 2027, a declarat ministrul însărcinat cu Cultura și Digitalul, Oliver Dowden, în fața Camerei Comunelor, la capătul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Națională (NSC) prezidată de premierul conservator Boris Johnson, scrie AFP.

Huawei a calificat drept „dezamăgitoare” decizia, apreciind într-un comunicat că este vorba de un act „politizat” și datorat „politicii comerciale americane”.

„Această decizie dezamăgitoare este o veste proastă pentru toți cei care au un telefon mobil în Regatul Unit, riscă să încetinească avansul digital al țării, să majoreze facturile și să sporească fractura digitală”, a afirmat un purtător de cuvânt al gigantului chinez al telecomunicațiilor, citat de Agerpres.

Huawei a raportat venituri de aproape 65 de miliarde de dolari în primul semestru.

Creşterea veniturilor grupului chinez Huawei Technologies a încetinit în primul semestru din 2020, în contextul intensificării campaniei SUA de a restricţiona expansiunea sa globală, ca urmare a temerilor de securitate, şi a impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), potrivit Agerpres.

În perioada ianuarie-iunie 2020, veniturile Huawei au urcat cu 13,1%, la 454 miliarde de yuani (64,90 miliarde de dolari), o încetinire faţă de ritmul de creştere din perioada similară a anului trecut, când veniturile au înregistrat un avans de 23,2%, la 401,3 miliarde de yuani. Marja de profit a urcat la 9,2% în primul semestru din 2020, de la 8,7% în primele şase luni din 2019.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.