Liderul PMP, Eugen Tomac, declară război știrilor false din timpul crizei COVID-19: “Ne confruntăm cu o pandemie informațională!”

0

În stilul caracteristic, extrem de ferm, liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, trage un semnal de alarmă în privința  impactului negativ generat de “campania intenționată și dirijată” din timpul acestei nemiloase pandemii de COVID-19.

“Am fost martorii, în timpul acestei crize, a impactului negativ pe care o știre falsă o poate avea asupra sănătății oamenilor. Însă atunci când astfel de știri se însumează într-o campanie intenționată și dirijată ne confruntăm cu o pandemie informațională.

Dezinformarea, chiar dacă nu e boală, poate face foarte mult rău. Criza COVID 19 ne-a demonstrat cât de vulnerabili suntem în fața unui astfel de atac.

Bineînțeles, este responsabilitatea autorităților să contracareze astfel de campanii. Ține însă și de responsabilitatea noastră identificarea și respingerea știrilor false.

Sunt elemente simple pe care le putem observa la prima citire a oricărei știri pentru a-i putea aprecia veridicitatea.

Imaginea de mai jos este de ajutor în astfel de situații”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, liderul PMP, Eugen Tomac.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.