Horațiu Moldovan îi ironizează pe medicii care protestează în Piața Victoriei

0

Horaţiu Moldovan critică atitudinea cadrelor medicale îmbrăcate în combinezoane, care protestează în Piaţa Victoriei. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii spune că echipamentele de protecţie nu trebuie folosite pe stradă ca exerciţiu de imagine, ci doar în spitale. 

„Echipamentele au fost permanent suplimentate și în zonele unde e indicată folosirea lor există. Am putea face interpretarea între ghilimele că există echipamente și în plus din moment ce ei demonstrează îmbrăcați în echipamente pe stradă. Nici asta nu e o atitudine firească.

Echipamentele trebuie purtate numai în incinta instituțiilor sanitare, indiferent ce vrem să demonstrăm. Nu trebuie să folosim ca mesaj public elemente de tehnică medicală, imagini cu pacienți, imagini cu tehnologie avansată. Nu au decât natura să impresioneze. E o risipă de echipamente”, a declarat la Digi24 Horațiu Moldovan.

Zeci de cadre medicale îmbrăcate în combinezoane s-au adunat, miercuri, în Piaţa Victoriei. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea carantinării, de faptul că trebuie să stea aproximativ 12 ore în spital îmbrăcaţi cu combinezoane, purtând maşti şi mănuşi.

De asemenea, cadrele medicale sunt nemulţumite de sporurile pe care le primesc şi de salarii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.